4.1 C
București
miercuri, 30 noiembrie 2022

Gabriela Ruse face dezvăluiri despre afecțiunea medicală care i-a dat mari bătăi de cap: „Nici nu speram să vin la New York” | VIDEO EXCLUSIV

Publicat pe



Două mingi de set a ratat Gabriela Ruse până ce să fie eliminată în turul doi la US Open în fața mult mai cunoscutei Cori Gauff.

Cu cel mai bun rezultat al ei la New York, românca revine în Top 100 mondial și depășește un milion de dolari câștiguri în carieră.

Două mingi de contra-break a irosit Ruse la 3-1 pentru Gauff în debutul unei revanșe la două luni după înfrângerea de la “Wimbledon”.

Gabriela Ruse face dezvăluiri despre afecțiunea medicală care i-a dat mari bătăi de cap: „Nici nu speram să vin la New York” | VIDEO EXCLUSIV

Au fost cinci ghemuri cedate din următoarele 6, Gabriela a pierdut un prim set în care a câștigat de două ori mai puține puncte cu serviciul decât numărul 12 mondial.

“A fost o atmosferă la superlativ să pot să joc pe cea mai mare arenă de tenis din lume, Arthur Ashe. Destul de greu pentru mine să mă acomodez.

Mi-a trebuit un set ca să mă pot acomoda cu tot ce era în jurul meu: de la oamenii care mâncau, se mișcau, vorbeau în timpul punctului”, nu ascunde Ruse marele dezavantaj avut pentru că nu a mai jucat niciodată pe Centralul de la “Flushing Meadows”.

Acolo unde reperele au debusolat-o: distanța de la linia de fund la prelată, deplasarea în unghiuri în special când era pe minge de recuperare, circulația aerului care modifică traiectoria mingilor, zone alternante de lumină cauzate de umbra acoperișului rabatabil.

Chiar dacă a risipit avantajul break-ului făcut în debut de manșă secundă cu Coco Gauff, considerată urmașa Serenei Williams, Ruse a luat, apoi, trei ghemuri la rând înainte să rateze două mingi de set la 5-4:

“La un moment dat am reușit să mă obișnuiesc cu asta și cred că, pentru mine, a fost o experiență de neuitat. Vor veni mai multe, cu siguranță”, vede Gabriela “partea plină a paharului” chiar dacă nu poate uita prea curând că a irosit disputarea unui “decisiv” cu numărul 12 mondial.

Gabriela Ruse a scăpat de problemele la braț, dar a fost răcită

Cu a 7-a “dublă greșeală” făcută la 1-0 în tiebreak, Gabriela a anulat o minge de meci numai că a 33-a “eroare neforțată” a cauzat eliminare ei în turul 2 la “US Open”.

“Fizic sunt mult mai bine acum dar, din păcate sunt răcită. M-am operat acum trei săptămâni la mâna stângă, nici nu speram să fiu în stare să joc la US Open, și încă pe Arthur Ashe Arena.

Cu toate astea mă simt foarte, foarte ok. Le mulțumesc doctorilor și echipei mele care au fost lângă mine în momentele grele”, dezvăluie Ruse problema medicala care a împiedicat-o să își controleze nu numai respirația dar i-a diminuat rezistența fizică.

În special în schimburile lungi de mingi care au contat în momentele de cumpănă.

„Mă simt foarte bine cu Moni în echipă, dorim să câștigăm cât mai multe meciuri”

“N-a fost un an ușor din păcate, multe accidentări și Covid-ul, care a fost destul de greu pentru mine a durat destul de mult să îmi revin. Mă simt din ce în ce mai bine”, nu ignoră Gabriela prima ei evoluție pe tabloul principal de la US Open.

Egalarea celui mai bun rezultat personal din “Grand Slam” (n.r. a jucat turul 2 și la Australian Open) o ”saltă” pe Ruse 8 locuri astfel încât românca să revină, după o lună, în “Top 100” mondial.

La New York, Ruse încearcă să își apere alături de Monica Niculescu sfertul de finală jucat la ediția trecută de la Flushing Meadows numai că sorți le-au rezervat româncelor un prim tur contra unei perechi care a dominat proba feminină ca numărul 1 WTA, Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova:

“Anul trecut am jucat sferturi de finală la dublu cu Monica Niculescu. Mă simt foarte bine cu Moni în echipă, dorim să câștigăm cât mai multe meciuri.

Din păcate, pentru noi, avem niște adversare foarte să le spun așa, neconfortabile, sunt două jucătoare care au câștigat multe Grand Slam-uri împreună. Noi vom da tot ce putem noi mai bine și sper să facem un rezultat bun”, nu disperă Ruse.

În ierarhia mondială de dublu ea și Niculescu sunt cele mai bine clasate românce, Monica ocupantă a poziției 36 iar Gabriela este pe treapta a 57-a mondială.





Sursa: www.prosport.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri