26.1 C
București
marți, 5 iulie 2022

Lovitură de senzație dată de Rapid! Giuleștenii vor să inaugureze noul stadion într-un amical cu Real Madrid B, însă vestea bună vine la pachet cu una rea. Când ar putea fi programat meciul de cinci stele pentru echipa lui Mihai Iosif

Publicat pe


Rapid este foarte aproape să definitiveze toate detaliile meciului amical care va inaugura noul stadion al giuleștenilor. Clubul vișiniu are șanse foarte mari să dispute prima partidă de pe cocheta arenă în compania celor de la Real Madrid B, formație refuzată de oficialii lui Dinamo în ultimul moment, din cauza situației în care se află echipa condusă de Flavius Stoican.

Vestea este una excelentă pentru fanii rapidiști, însă data la care ar putea fi programat dă de gândit pasionaților suporteri. Meciul test în compania „galacticilor” antrenați de legendarul Raul Gonzalez ar putea fi programat tocmai pe 25 iunie, anunță Playsport, ceea ce înseamnă că trupa lui Mihai Iosif nu va evolua în acest final de sezon pe noul Giulești.

Lovitură de senzație dată de Rapid: se pregătește inaugurarea noului stadion în compania celor de la Real Madrid B

Data la care s-ar putea disputa este una cu însemnătate, întrucât în acea zi Rapid va împlini 99 de ani de activitate. Restricțiile pandemice care reduc numărul maxim de spectatori și autorizațiile încă neobținute în totalitate fac ca stadionul construit cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții să îl facă inutilizabil la acest moment.

Părerile sunt împărțite în tabăra rapidistă în privința adversarului cu care ar trebuie să fie inaugurat Rapid-Giulești. Mihai Iosif și-ar dori un nume cu greutate istorică, în timp ce fanii vor un meci al prieteniei, cu cei de la Poli Timișoara.

„Mi-aș fi dorit să jucăm cu cine am jucat în 1923 (n.r. – inaugurarea oficială a avut loc în 1939), poate cu Rapid Viena, și Dinamo Kiev e o opțiune, orice echipă mare ne-ar bucura”, declara Mihai Iosif în urmă cu o lună.

Stadionului Rapid-Giulesti din Bucuresti fotografiat la oficializarea finalizarii modernizarii sale, marti 4 ianuarie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Cristian Săpunaru, căpitanul vișiniilor, nu înțelege de ce capacitatea noii arene este una atât de redusă, în condițiile în care galeria echipei este numeroasă. În opinia sa, un stadion mai mare are potențialul de a atrage mai mulți spectatori în tribune.

„Stadionul ăla vechi, așa urât cum era, avea 19.000 locuri. Am făcut acum ceva cochet, frumos, și are 14.000. De ce? Vrem să rărim spectatorii, să nu mai vină la meciuri, sau cum? Cu Barcelona. Nu știu, cu oricine, numai să fie stadionul plin. Și vă garantez că va fi”, a completat fundașul rapidist.

 

 

 





Sursa: www.prosport.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri