31.1 C
București
marți, 5 iulie 2022

Scandal în Liga 2! Clubul din Miercurea Ciuc se bate cu toată lumea. „Noi suntem FK Csikszereda, nu cum ne ziceți voi”

Publicat pe



Clubul din Miercurea Ciuc a fost în mijlocul unui scandal, după ce presa locală a semnalat că gruparea din Liga 2 nu are site în limba română. „O să facem site în română, când o să faceți presă în maghiară” a fost reacția șocantă a președintelui Zoltan Szondy.

Oficialul grupării de pe locul 7 nu s-a oprit aici. A continuat războiul contra jurnaliștilor din localitate, pornit la finalul anului trecut. Acesta a trimis chiar o somație către presa din oraș. Președintele clubului a lămurit de ce a luat o astfel de măsură.

Clubul din Miercurea Ciuc a declarat război presei locale. A trimis somație către redacțiile din oraș

Pe motivul Florin Talpan, la Steaua, Zoltan amenință cu procese pe jurnaliștii care nu folosesc numele corect al echipei. Acesta vrea denumirea înregistrată la FRF, Asociația Futball Klub Csíkszereda Miercurea Ciuc. Deși pe siglă se află și denumirea în română a clubului.

Numele nostru, după legile românești, înregistrat la federație și la OSIM, este FK Csikzereda. De aceea, când văd în presă doar Fotbal Club Miercurea-Ciuc, nu înțeleg la ce se referă. Este un alt club. Ei nu vor să scrie numele pentru că este în maghiară și asta îi deranjează. De aceea am și avut acea afirmație, când am fost întrebat de site-ul în limba română, a explicat oficialul, pentru Libertatea.

Președintele clubului nu mai este la fel de vehement, când vine vorba de site-ul echipei.

Dacă nu era vorba de presa locală, aveam altă reacție. Și la noi sunt și copii români, cu părinți români, care au dreptul la informare, deci o să facem și noi o versiune a site-ului și în limba română. Dar nu este problema noastră acum, a comentat Zoltan Szondy

Președintele din Miercurea-Ciuc sare și la gâtul Stelei. „Ei au voie, noi nu”

Zoltan Szondy nu a uitat nici de finanțarea venită din Ungaria, mai ales pentru Academia din zonă. Bazele proiectului au fost puse, oficial, în 2014, iar acum consumă 2 milioane de euro anual. Finanțarea vine de la Budapesta. Ardelenii au fost criticați pentru acest aspect, dar aceștia nu consideră că greșesc. Și aruncă săgeți către o rivală din Liga 2. Oficialul din Miercurea-Ciuc arată că și echipa din Ghencea este susținută de bani publici.

După cum se știe, normele europene interzic finanțarea echipelor profesioniste. România face opinie separată, această regulă nu e valabilă pentru CSA Steaua. Dar pentru noi este valabil. Nu avem niciun secret. Două treimi din buget se asigură din surse din Ungaria, de la guvernul maghiar, a încheiat Zoltan Szondy



Sursa: www.playsport.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri