4.4 C
București
sâmbătă, 26 noiembrie 2022

Un fost căpitan al oltenilor o vede în play-off pe FC U Craiova 1948: „Șansele sunt mari, pentru că au un lot destul de bun”. Exclusiv

Publicat pe


În sezonu 2022-2023 din SuperLigă, FC U Craiova 1948 are ca și obiectiv clasarea în primele șase formații ale campionatului. După 11 etape, trupa antrenată de Marius Croitoru se află pe poziția a noua, cu 14 puncte, cu trei lungimi de ultimul loc care duce în play-off.

Un fost căpitan al oltenilor o vede în play-off pe FC U Craiova 1948: „Șansele sunt mari, pentru că au un lot destul de bun”

Adrian Mititelu își dorește că FC U Craiova 1948 să ajungă în play-off-ul din sezonul 2022-2023 din SuperLigă și să câștige Cupa României. Cu Marius Croitoru pe banca tehnică a oltenilor, formația din Bănie a reușit să învingă echipe precum Rapid București, Sepsi OSK și CFR Cluj.

Mădălin Ciucă, jucătorul care și-a petrecut o mare parte din carieră la formația din Bănie, crede că FC U Craiova 1948 are șanse mari să ajungă în primele șase echipe ale campionatului. Acesta a acordat un interviu în exclusiviatate pentru FANATIK în care a vorbit despre transferurile făcute de olteni, după plecarea lui Compagno, dar și despre activitatea pe care o desfășoară în Băilești.

Salut, Mădălin! Ai urmărit meciurile celor de la FC U Craiova 1948?

– Am urmărit toate meciurile de până acum și cred că echipa nu joacă rău. Este o pierdere mare Compagno, dar au variante de înlocuire. La un moment dat, am fost la echipa a doua și m-am uitat la meciul lor, atunci a jucat Ganea, care probabil o să ajute în viitor, chiar dacă nu a jucat foarte mult la echipa mare.

Jibril Ibrahimi nu a evoluat pentru FC U Craiova 1948…

– Pe el nu am apucat să îl văd, dar am înțeles că sunt nu sunt răi cei doi atacanți (n.r. Jibril Ibrahimi și Vladislav Bănuță). Unul a venit din Serie C, iar celălalt de la Sfântu Gheorghe din Republica Moldova, care a fost golgheter acolo. Nu pot să spun nimic despre ei, dar mă gândesc că sunt transferuri bune, mai ales că pentru baiatul din Republica Moldova s-a plătit o sumă de transfer, o sump destul de mare pentru România. Va avea nevoie de timp ( n.r. Ibrahimi), indiferent de ce valoare are. Nici Compagno nu a jucat de la început titular, atunci când a venit în Liga a 2-a, știți foarte bine.

Transferul lui Andrea Campgno este o pierdere mare pentru FC U Craiova 1948?

– Este un băiat foarte muncitor, perseverent și pune suflet în tot ceea ce face. Cred că este un câștig foarte mare pentru Steaua (n.r. FCSB) și o pierdere mare pentru Craiova. El a demonstrat că are valoare, iar aceasta s-a multiplicat, deoarece a marcat cinci goluri în primele etape, fiind un fotbalist în formă.

Are FC U Craiova 1948 șanse să se califice în play-off?

– Îmi doresc și cred că va se va califica în play-off. Eu cred că șansele sunt mari, pentru că au un lot destul de bun, este al doilea an în care joacă împreună și au evoluții bune. Nu știu dacă pot ține pasul cu echipele, care se bat pentru play-off în sezonul regulat. Cred că în față o să fie formațiile, care au fost și în sezoanele trecute, Sepsi, poate Botoșani va ajunge în play-off, echipele de tradiție precum Rapid, chiar și UTA. Echipa are potențial să ajungă în play-off și m-aș bucura, iar de acolo se poate întâmpla orice. Craiova este o echipă, care joacă fotbal și vrea să marcheze.

Cum se descurcă Marius Croitoru la FC U Craiova?

– Mie mi-a plăcut cum joacă Craiova. Consider că este un antrenor foarte bun și în timp o să se vadă rezultatele, deoarece are doar trei luni la echipă.

FC U Craiova mizează în continuare pe jucători din străinătate.

– Jucătorii români sunt foarte scumpi și cred că acesta este motivul pentru care se aduc strâini, chiar dacă au salarii mai bune. Ca să cumperi un jucător de valoare din campionatul nostru, cluburile din România trebuie să plătească sume mari, pe care nu își permit să le plătească în acest moment. Părerea mea este că se gândesc și la mentalitate, deoarece este diferită față de cea a jucătorilor români.

Mai păstrezi legătura cu cineva din club?

– Am rămas prieten cu Robert Săceanu, care îmi este prieten din copilărie. Cu el vorbesc destul de des, înainte vorbeam și cu Bălan, dar acum a plecat. Merg la meciuri când am posibilitatea și mă uit ca un suporter.

Cum îți desfășurezi activitatea la Progresul Băilești?

– Încercăm să mișcăm lucrurile, să creăm condiții copiilor din oraș. Avem condiții destul de bune de pregătire, terenul e ok pentru antrenamente și jocuri, chiar dacă sunt la nivelul în care suntem. Au sală de sport în care se pot pregăti și încercăm să le creăm condiții bune. Toate astea nu țin doar de noi, deoarece banii nu vin de la noi, ci de la Primărie. Principal obiectiv al meu este să fac pregătirea cu juniorii.

Vă așteptați să transferați un jucător la FC U Craiova în viitor?

– Avem secție de copii și juniori, grupele încep de la 7 ani până la 16 ani. Nu știu (n.r. dacă unul dintre ei va ajunge la FC U Craiova 1948), noi sperăm să producem jucători. Dacă vom „sfelui” vreun talent, mi-ar face plăcere atât mie, cât și orașului să meargă să joace pentru Craiova. Suntem la început și încercăm să o luam de joc, mai avem până să avem un jucător la Craiova.

Băileștiul a dat de-a lungul timpului jucători la echipele din Craiova. Valerică Găman s-a născut acolo și acum evolueză la rivala din oraș,

– La un moment dat am auzit și că Ștefan Baiaram s-a născut în Băilești, dar nu știu exact. Valerică mi-a fost coechipier, când eram eu la Craiova, iar în momentul acesta este la cealaltă echipă.



Sursa: www.fanatik.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri