21.3 C
București
duminică, 19 mai 2024

21 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Publicat pe



În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional au fost primite 11 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.

Astfel, au fost două apeluri pentru Salvamont Alba şi câte unul pentru cele din municipiul Braşov, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Prahova, Neamţ, Argeş, Săcele, Harghita şi Petroşani.

„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 21 de persoane. Dintre acestea, cinci au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital şi una a fost predată elicopterului SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 24 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană”, menţionează reprezentanţii Salvamont. 





Sursa: jurnalul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri