8.9 C
București
duminică, 27 noiembrie 2022

A plouat cu amenzi la festivalul SAGA. Zeci de fapte de consum şi trafic de droguri, anchetate

Publicat pe



A plouat cu amenzi la festivalul SAGA. Jandarmii au intervenit şi au aplicat sancţiuni.

”În perioada 3-4 iunie, în urma încălcării normelor legale în vigoare de către anumiţi participanţi, jandarmii au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 61 din 1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare”, informează Jandarmeria Capitalei, conform Agerpres.

Citeşte şi: EXCLUSIV | Victor Ponta, atac frontal la adresa lui Klaus Iohannis. „Nu cred că şi-a oprit week-end-ul pentru tragedia de la festivalul SAGA”

Totodată, au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor pentru 77 de fapte de natură penală, în urma constatării, împreună cu BCCO Bucureşti, a unor încălcări ale prevederilor legale privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, dar şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, precum şi furtul calificat.

Doi tineri au murit şi cel puţin unul se află în stare critică din cauza consumului de droguri, ei fiind internaţi în diferite spitale din Capitală.

Tinerii au consumat droguri la SAGA Festival, care se desfăşoară în acest weekend la Arena Naţională. În timpul raziilor, polițiștii au descoperit că mai mulți participanţi au consumat substanțe interzise, iar cel puțin cinci persoane testate pozitiv la droguri au intrat în stop cardio-respirator în timpul primei nopți a festivalului.

Citeşte şi: Zeci de oameni, ucişi după un atac armat într-o biserică. Măcelul a avut loc în timpul liturghiei

Primul care a murit a fost un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Republica Moldova, care a fost transportat în şoc cardio-respirator către Spitalul Sfântul Pantelimon, dar a fost declarat decedat în ambulanță. La câteva ore de la moartea acestuia a fost anunţată o a doua victimă, tot la Spitalul Sfântul Pantelimon. Acesta se afla intubat la secţia toxicologie, alături de alţi trei tineri care consumaseră substanţe interzise.

De remarcat că în noaptea de vineri spre sâmbătă a Festivalului SAGA au fost ridicate de polițiști aproximativ 30 persoane care aveau asupra lor substanțe interzise.

Citeşte şi: Festival cu deznodământ tragic în Bucureşti. Doi tineri au murit şi mai mulţi se află în stare gravă, din cauza unor supradoze de droguri





Sursa: www.romaniatv.net

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri