13.7 C
București
luni, 3 octombrie 2022

A treia rundă a negocierilor ruso-ucrainene – Ce a rezultat

Publicat pe



A treia sesiune a negocierilor între Rusia şi Ucraina s-a încheiat luni, după aproximativ trei ore, fiind semnalate „mici progrese” în organizarea coridoarelor umanitare, dar fără rezultate „semnificative” în cazul unui armistiţiu.

”A treia rundă de discuţii s-a încheiat. Mici paşi pozitivi pentru îmbunătăţirea logisticii coridoarelor umanitare”, a scris pe Twitter negociatorul ucrainean Mikhailo Podoliak.

„Situaţia generală nu s-a îmbunătăţit”, a declarat şeful delegaţiei ucrainene, consilierul prezidenţial Mikhailo Podoliak, citat de Sky News.

Într-o declaraţie video, acesta a menţionat de asemenea că vor continua discuţiile asupra unui armistiţiu.

La rândul său, negociatorul rus Vladimir Medinski a estimat că este prea devreme pentru a vorbi despre ceva pozitiv după această nouă rundă de negocieri.

Negocierile desfăşurate luni au avut loc la Belovejskaia Puşcea, o localitate din regiunea Brest, în apropiere de frontiera cu Polonia, unde s-a ţinut şi a doua rundă de negocieri. Conform agenţie Interfax, pe agenda discuţiilor au fost trei grupuri de teme majore, respectiv soluţionarea politică a conflictului, aspectele umanitare şi chestiunile militare.





Sursa: www.cotidianul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri