16.5 C
București
duminică, 4 iunie 2023

Accident de elicopter, „muşamalizat” la Moscova? Aparat de zbor, folosit şi de Putin, prăbuşit pe Aeroportul Vnukovo

Publicat pe


Pe aeroportul din Moscova s-ar fi prăbușit un elicopter cu care sunt transportați oficiali de rang înalt ai Federației Ruse. Presa rusă numește incidentul o „aterizare dură”.

Incidentul este raportat de presa rusă, cu referire la administrația președintelui Federației Ruse.

Prăbuşit imediat după decolare

Potrivit presei ruse, elicopterul s-a prăbușit la scurt timp de la decolare. Un echipaj de salvatori a fost trimis de urgență la fața locului. Administrația Aeroportului din Vnukovo, din apropiere de Moscova, a dat asigurări, într-o primă reacție, că incidentul nu s-a soldat cu victime.

Acest elicopter este folosit pentru a transporta, printre alții, președintele, prim-ministrul, președinții Dumei de Stat și ai Consiliului Federației, șefii Curții Constituționale și Supreme, procurorul general și alți oficiali de rang înalt ai Federației Ruse. Nu se știe dacă vreunul dintre ei se afla la bord în momentul accidentului.

Kremlinul a confirmat accidentul

Kremlinul a recunoscut incidentul și faptul că elicopterul aparține Detașamentului Special de Zbor „Rusia”.

Un elicopter al Detașamentului Special de Zbor „Rusia”, care asigură transportul oficialilor de vârf ai statului, a suferit avarii la rotorul cozii înainte de a decola de pe Aeroportul Vnukovo.

Nu există răniți. Elicopterul s-a rotit înainte de decolare”, a declarat o reprezentantă a Kremlinului.





Sursa: www.national.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri