-1 C
București
duminică, 5 februarie 2023

Adrian Năstase, după ratarea Schengen: Să ieșim din această formulă absolut școlărească de politică externă – VIDEO

Publicat pe


Continuă să apară reacții după decizia de la nivelul Consiliului JAI de joi și după ce s-a aflat că România a ratat aderarea la Schengen, ca urmare a poziționării Austriei.

Adrian Năstase, fostul șef al Guvernului și ex-lider al PSD-ului, a comentat pe marginea celor întâmplate joi. E nevoie de o dezbatere în cadrul Legislativului în legătură cu orientarea politicii externe – dă de înțeles fostul premier.

„Instituția care, în opinia mea, ar trebui în momentul de față să încerce o reformulare, resetare, e formula clasică, în primul rând a strategiilor de politică externă, ar trebui să fie Parlamentul. Şi cred că în acest moment este nevoie de o dezbatere în cadrul Parlamentului în legătură cu liniile, cu orientarea politicii externe.

Pentru că este clar că în această perioadă practic are loc o schimbare enormă de linii geostrategice, iar România este cumva cuprinsă între zone de extindere”, a declarat Adrian Năstase, joi seară, la Antena 3.

Citiți și: Mascarada Schengen. România, sedusă și abandonată

Năstase: Partenerul strategic n-a putut să ne ajute cu absolut nimic

Fostul premier a adus în discuție și parteneriatul strategic cu SUA. „Eu cred că este nevoie să ieșim din această formulă absolut școlărească de politică externă pe baza de pilot automat Bruxelles sau Statele Unite. Iată, partenerul strategic n-a putut să ne ajute cu absolut nimic în această chestiune, chiar dacă probabil că ar fi avut un cuvânt de spus, dar aveau alte teme de rezolvat”, a spus Năstase, la același post TV.

Fostul premier a făcut o comparație cu „sportul rege”, pe ideea că și în politică, asemeni fotbalului, ocaziile ratate se răzbună.

„E ca în fotbal – ocaziile pierdute se răzbună și iată că am ajuns într-un moment nefavorabil. Cine se gândea că în Austria, un partid, nu știu de care, va avea o problemă de ordin intern… acum câteva săptămâni probabil chestiunea asta n-ar fi fost discutată. Aceste aspecte, după părerea mea, țin și de faptul că în ultimii 11 ani nu am știut să negociem aceste aspecte și este o pierdere până la urmă”, a mai declarat Năstase.

Ciucă: România va relua procesul de aderare la Spațiul Schengen

Joi, după ce s-a aflat de decizia luată la nivelul Consiliului JAI în privința României, Nicolae Ciucă a ieșit la declarații. Și-a exprimat, din start, „profunda dezamăgire” față de lipsa consensului în ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen.

„Toate statele europene au fost de acord să deschidă românilor porțile Spațiului Schengen, ca o recunoaștere a pregătirii noastre, dar și a eforturilor continue, de ani de zile, pentru protejarea granițelor externe europene. Toate, cu o singură și nejustificată excepție, Austria.

Unanimitatea nu a fost posibilă astăzi, în contextul în care un singur stat membru, Austria, a refuzat aderarea României. Această decizie rămâne fundamentată pe alegații bazate pe cifre pe care România le-a probat clar ca fiind incorecte. Nu am folosit nici măcar estimări naționale, am folosit datele agențiilor Uniunii Europene, care trebuie să rămână baza atunci când luăm decizii europene”, a spus Nicolae Ciucă.

„Regretăm și sincer nu înțelegem poziția inflexibilă de Austria”, a continuat premierul.
Ciucă a afirmat și că, „mai mult ca oricând, în ultimul an România a dovedit că este un veritabil actor în asigurarea securității europene”.

„Așa cum am procedat în ultimii 15 ani, vom continua să protejăm frontierele noastre externe, care sunt și frontierele Uniunii Europene, pentru că e vorba în egală măsură de securitatea României și a românilor, dar și a celor europeni”, a subliniat șeful Guvernului și al PNL-ului.

Nu în ultimul rând, Ciucă a anunțat că România va relua procesul de aderare la Spațiul Schengen. „Aderarea României rămâne obiectivul național strategic pe care îl avem și vom continua toate discuțiile și negocierile pentru atingerea acestui obiectiv. (…) Decizia de astăzi, chiar dacă o regretăm, vă asigur că ne motivează să continuăm”, a mai declarat Nicolae Ciucă, de la sediul Guvernului.





Sursa: www.national.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri