1 C
București
vineri, 2 decembrie 2022

Al doilea eșec pentru infrastructura mare, confirmat de un secretar de stat din Transporturi: Podul de la Brăila nu poate fi deschis la sfârșitul anului

Publicat pe


Al doilea eșec pentru infrastructura mare a fost confirmat oficial, marți, de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, care anunță că Podul peste Dunăre de la Brăila nu poate fi deschis până la sfârșitul anului, termen asumat de constructorul italian Astaldi.

Anunțul lui Scrioșteanu vine la o săptămână după ce șeful CNAIR, Cristian Pistol, declara după audieri în Parlament că inaugurarea podului de aproape o jumătate de miliard de euro se amână pentru 2023, iar Astaldi a cerut finalizarea întregului proiect în 2025, practic o extensie de 3 ani la contract.

Este al doilea eșec în infrastructura mare după ce, în vară, premierul Ciucă anunța blocajul Tirrena Scavi pe primul lot al Drumului Expres Craiova – Pitești. De asemenea, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunța că va merge personal pe șantier săptămâna aceasta.

Scrioșteanu spune că verificarea a fost neanunțată (n.r deși Astaldi aștepta vizita anunțată chiar de Grindeanu) și că le-a cerut responsabililor CNAIR prezența zilnică pe șantier și raportări săptămânale.

„Am făcut o vizită neanunțată la șantierul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, pentru a verifica dacă promisiunea antreprenorului cu privire la darea în trafic în luna decembrie 2022 a acestui obiectiv, este susținută și de realitatea din teren.

Stadiul șantierului, mobilizarea de oameni, utilaje și resurse din șantier nu confirmă susținerile repetate ale asocierii de antreprenori cu privire la finalizarea lucrărilor în luna decembrie atât a podului, cât și a primei etape a drumurilor de legătură. Antreprenorul principal a promis că ne va comunica un grafic de lucru detaliat pe zile, până la sfârșitul anului, care să cuprindă necesarul și mobilizarea de resurse (umane, materiale și logistice), astfel încât să demonstreze tehnic posibilitatea de a se pune în circulație podul și prima etapă a drumurilor de legătură, în luna decembrie. Voi solicita Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR prezența zilnică a responsabililor de acest proiect în șantier, pentru a avea o monitorizare permanentă a resurselor asumate și mobilizate în teren, iar săptămânal să ne comunice (Ministerului Transporturilor și Infrastructurii) situația din șantier“, a transmis secretarul de stat (PNL) responsabil cu infrastructura rutieră.

Potrivit actualizării CNAIR, stadiul fizic de execuție doar pentru Pod este de 76%.

Contractul pentru Podul suspendat de la Brăila, cea mai complexă lucrare de infrastructură rutieră din ultimii 30 de ani, a fost semnat în ianuarie 2018 pentru 433 milioane euro, iar constructorul a intrat în teren la sfârşitul anului 2018. Antreprenor general este asocierea italo-niponă Astaldi – IHI Infrastructure, care a câştigat licitația de aproape o jumătate de miliard de euro.

Lucrările pentru podul cu o lungime de 2 kilometri au început efectiv în primăvara anului 2019. Investiția presupune amenajarea a 23 kilometri, dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul județului Tulcea. Deasupra Dunării este podul suspendat, în lungime 1,9 kilometri. Podul are trei deschideri: o deschidere principală (1120 m) și două deschideri laterale de 489,6 m pe malul Brăila și de 364,6 m pe malul Tulcea.

De o parte și de alta sunt prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare. Drumul principal va avea două benzi pe sens și va lega județul Brăila de județul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o bandă pe sens, în lungime de 4,3 km. În rest, vor fi realizate intersecții giratorii, 33 de poduri, podețe, pasaje și o stație de taxare.



Sursa: economedia.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri