20.4 C
București
sâmbătă, 13 august 2022

Alegeri Prezidențiale Franța 2022: Puterea de cumpărare, pe primul loc în topul preocupărilor francezilor / Cum se raportează alegătorii la războiul din Ucraina

Publicat pe


Puterea de cumpărare este subiectul esenţial pentru majoritatea alegătorilor francezi în perspectiva alegerilor prezidenţiale din luna aprilie, indică un sondaj de opinie realizat de Ipsos, transmit marţi DPA și Agerpres.

Emmanuel MacronFoto: S. Caillet / BSIP / Profimedia Images

Astfel, 58% dintre francezi consideră că cel mai important subiect este puterea de cumpărare, în timp ce 27% au menţionat sistemul de sănătate, iar 25% mediul.

Răspunsurile au inclus imigraţia şi pensiile (câte 24%), războiul din Ucraina (23%) şi inegalităţile sociale. Doar 8% din electoratul francez consideră că pandemia de COVID-19 este un motiv de îngrijorare, în timp ce şomajul a fost răspunsul dat de 9%.

Potrivit aceleiaşi anchete sociologice, la acest scrutin prezidenţial interesul alegătorilor este mai scăzut decât în urmă cu cinci ani, doar 75% dintre francezi afirmând că sunt interesaţi, faţă de 79% la alegerile din 2017.

Este de aşteptat ca la primul tur al prezidenţialelor franceze, din 10 aprilie, prezenţa la vot să fie inferioară celei de acum cinci ani, când în aceeaşi etapă a fost de 77% dintre cei cu drept de vot. Cea mai mică prezenţă la urne, 72% dintre alegători, s-a înregistrat în 2002.

Sondajul Ipsos indică faptul că preşedintele în exerciţiu Emmanuel Macron ar obţine 28% din voturi, el fiind urmat la o distanţă considerabilă de Marine Le Pen (extrema dreaptă) cu 17,5% şi Jean-Luc Mélenchon (extrema stângă) cu 14%. Pe poziţia a patra s-ar plasa Eric Zemmour (extrema dreaptă) cu 11,5% din sufragii, urmat de Valérie Pécresse (10%), ecologistul Yannick Jadot (7%), comunistul Fabien Roussel (3,5%) şi socialista Anne Hidalgo (2%).



Sursa: www.hotnews.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri