-0.6 C
București
luni, 30 ianuarie 2023

Alegeri SUA: Trump este mulţumit de scrutin, dar unii republicani îi cer să amâne anunţarea candidaturii

Publicat pe


„Pentru oamenii mulţi alimentaţi cu ideea falsă a presei corupte că eu aş fi furios din cauza rezultatelor scrutinului intermediar, să nu credeţi. Nu sunt deloc furios, am făcut o treabă extraordinară, nu eu am candidat, şi sunt foarte ocupat să mă gândesc la viitor. Sunt un geniu stabil”, a declarat Donald Trump într-un mesaj postat pe platforma Truth Social, potrivit publicaţiei The Hill.

Surse citate de cotidianul The New York Times au afirmat că Donald Trump le-a atribuit unor colaboratori vina pentru înfrângerea suferită în cursa pentru Senat din statul Pennsylvania de politicianul Mehmet Oz, care a fost susţinut de fostul preşedinte.

Partidul Republican, al fostului preşedinte Trump, este favorit pentru a obţine majoritatea în Camera Reprezentanţilor, în timp ce cursa pentru Senatul SUA rămâne foarte strânsă.

Miercuri seară, Donald Trump, care s-a implicat activ în campania electorală, a admis că rezultatele înregistrate de Partidul Republican în scrutinul parlamentar sunt „oarecum dezamăgitoare”, dar a salutat o „foarte mare victorie”, pe fondul unor acţiuni de contestare. „Chiar dacă din anumite puncte de vedere alegerile de ieri au fost oarecum dezamăgitoare, din punctul meu de vedere sunt o foarte mare victorie – 219 victorii şi 16 înfrângeri la nivel general. Cine a fost vreodată mai bine de atât?”, declara Trump. Anterior, Trump afirma că, deşi a fost „o seară extraordinară”, „presa de tip ştiri false împreună cu partenerii delictelor, democraţii, fac tot posibilul să minimizeze rezultatele”.

Însă Mick Mulvaney, fost şef al cancelariei de la Casa Albă, a afirmat că fostul preşedinte Donald Trump nu are o situaţie foarte bună în urma scrutinului parlamentar din SUA şi ar putea fi învins de guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, în cursa pentru a fi candidat la preşedinţie în 2024. „Între a fi Donald Trump sau Ron DeSantis acum, oricine ar vrea să fie Ron DeSantis. DeSantis a câştigat, iar Trump nu este într-o situaţie foarte bună”, a declarat Mick Mulvaney. Mulţi candidaţi republicani susţinuţi direct în campanie de Donald Trump au înregistrat rezultate slabe în scrutinul legislativ intermediar.

Unii colaboratori i-au recomandat lui Donald Trump să amâne anunţarea deciziei de a intra în cursa pentru desemnarea candidatului republican în scrutinul prezidenţial din 2024. Echipa lui Trump pregăteşte anunţul pentru săptămâna viitoare. Unii politicieni republicani argumentează că partidul trebuie să se concentreze pe cursa electorală din statul Georgia, care ar putea determina situaţia majorităţii în Senat. În Georgia, scrutinul ar putea ajunge în turul doi, pe 6 decembrie, întrucât au fost trei candidaţi şi, conform proiecţiilor, niciunul nu a depăşit nivelul de 50% din voturi. Senatorul democrat în funcţie Raphael Warnock este în acest moment la nivelul de 49,4% din voturi, candidatul republican Herschel Walker a obţinut 48,5%, iar politicianul Chase Oliver, din cadrul Partidul Libertarian, a obţinut 2,1%.

„L-aş sfătui să amâne anunţul candidaturii până după scrutinul din Georgia, deoarece aici trebuie să fie atenţia fiecărui republican în acest moment”, a declarat Jason Miller, un fost consilier al lui Trump, citat de agenţia The Associated Press.

Victoria clară a politicianului republican Ron DeSantis, care a obţinut un nou mandat de guvernator al statului Florida, îl poziţionează favorabil pentru a reprezenta Partidul Republican în scrutinul prezidenţial din 2024, în detrimentul lui Donald Trump. Guvernatorul Ron DeSantis a obţinut o victorie masivă în statul Florida, la o diferenţă de 20% (1,5 milioane de voturi) în raport cu fostul guvernator Charlie Crist. În afară de propria victorie, Ron DeSantis a contribuit şi la reconfigurarea listelor candidaţilor republicani din Florida pentru posturi în Congresul SUA, ceea ce confirmă influenţa acestuia în Partidul Republican.

În ultimele zile, Donald Trump a intensificat criticile la adresa lui Ron DeSantis, sugerând să acesta ar avea un eşec dacă va candida împotriva sa în scrutinul intern pentru desemnarea candidatului republican în scrutinul prezidenţial. „Nu ştiu dacă va candida, dar dacă va candida, s-ar putea să se rănească foarte rău. Cred că ar face o greşeală, cred că nu ar fi pe placul bazei electorale, nu cred că ar fi bine pentru partid”, a afirmat Trump într-un interviu acordat postului Fox News. Trump chiar a sugerat că ar putea dezvălui informaţii compromiţătoare despre Ron DeSantis. „Aş spune lucruri care nu ar fi foarte plăcute despre el, ştiu despre el mai multe decât oricine altcineva (…)”, a afirmat Trump.

(sursa: Mediafax)





Sursa: jurnalul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri