23.5 C
București
sâmbătă, 13 august 2022

Alina și Valentin lucrează la relația lor. Concurenții de la Mireasa învață că comunice mai bine / VIDEO

Publicat pe



  • Relația dintre Alina și Valentin evoluează
  • Concurenții de la Mireasa pun preț e comunicare

Alina și Valentin lucrează la relația lor și în timpul petrecerilor din casa Mireasa. Cei doi tineri sunt dornici să învețe să comunice mai bine și să scape de micile probleme care au apărut până acum în relația lor. Chiar dacă sunt diferiți, Valentin este convins că el și partenera lui se potrivesc cu adevărat.

Alina și Valentin lucrează la comunicarea în relație

Discuțiile și neînțelegerile nu i-au ocolit nici pe Valentin și pe Alina, dar cei doi pun comunicarea pe primul loc și ”strategia” lor pare să funcționeze. În timp ce colegii lor petreceau, ei s-au așezat deoparte și au dezbătut ceea ce-i preocupa în relația lor.

După ce Alina l-a pus în mai multe situații ipotetice de viitor, Valentin a ajuns la concluzia că amândoi au de învățat, dar se află deja pe drumul cel bun.

Când o să mai stabilim niște chestii din astea faine și mai lăsăm din orgoliu, o să fie fain, o să ne înțelegem. Și eu am de învățat, eu nu zic chestiile astea ca un profesor care știe, eu le zic pentru amândoi. Tu ești tu, eu sunt eu și încercăm amândoi să fim faini”, i-a spus Valentin partenerei lui.

În continuare, Alina a sugerat că partenerul ei are de lucrat mai mult decât ea pentru a face ca lucrurile să funcționeze. Deși nu a fost neapărat de acord, Valentin a insistat pe viitorul pe care îl vor avea împreună și a subliniat că vrea să își facă timp pentru familia pe care o va forma alături de tânără.

Citește și: Perneș îi face reproșuri Sabrinei, din cauza speculațiilor despre ea și Valentin. Tânăra neagă că l-ar plăcea: „Ferească Dumnezeu” / VIDEO





Sursa: spynews.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri