25.5 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

Angajaţii Renault, trimiși în concediu plătit, din cauza lipsei de componente importate

Publicat pe



Angajații din Renault-Nissan au fost trimiși într-un concediu plătit timp de trei săptămâni, din cauza lipsei de componente importate.

Criza pieselor auto a fost provocată de sancțiuni occidentale introduse în urma conflictului ruso-ucrainean.

Activitatea filialei rusești, întreruptă de sancțiunile occidentului

Avtovaz (o subsidiară a grupului Renault-Nissan), cel mai mare producător de automobile din Rusia, a fost nevoit să înceteze activitatea la două din uzinele sale.

Concediile de vară, care erau prevăzute a fi efectuate în perioada 25 iulie-14 august, au fost devansate începând cu 4 aprilie, a comunicat producătorul auto agenţiilor de presă ruseşti. Avtovaz are mai multe zeci de mii de angajaţi.

Grupul auto a precizat că trimiterea angajaţilor în concediu va permite companiei „să acumuleze componentele necesare pentru a asigura o funcţionare mai stabilă, începând cu data de 25 aprilie, a uzinelor de la Togliatti şi Izhevsk”, care au oprit activitatea la începutul lunii martie.

Pe lângă prăbuşirea rublei, care ar urma să afecteze posibilitatea ruşilor de a achiziţiona automobile importate, numeroşi constructori auto şi-au anunţat încetarea producţiei şi/sau a vânzărilor de automobile şi componente în Rusia,  relatează Agerpres.

Renault are cea mai mare expunere pe piața rusească

Potrivit sursei citate, grupul auto Renault, proprietarul Dacia, are o expunere deosebită pe Rusia. Renault deţine un pachet de 68% din acţiunile Avtovaz, producătorul automobilelor marca Lada din perioada sovietică.

În total, Renault depinde de Rusia pentru aproximativ 10% din veniturile sale, ceea ce înseamnă că are cea mai mare expunere pe această piaţă comparativ cu alţi mari producători auto internaţionali. Renault controlează aproximativ 30% din piaţa auto din Rusia şi aproape 40.000 de angajaţi în această ţară, notează Agerpres.



Sursa: www.b1tv.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri