25.9 C
București
miercuri, 10 august 2022

ANM: Norul de fum din zona Cernobîl se deplasează spre Rusia

Publicat pe



Norul de fum din zona Cernobîl, rezultat în urma incendiilor de pădure din regiune, se va deplasa spre sudul și estul Ucrainei și apoi spre Rusia, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Administrația Națională de Meteorologie precizează că autoritățile române monitorizează împreună cu cele europene evoluția efectelor produse de incendiile din pădurile din apropiere zonei Cernobîl.

ANM anunță că valorile de radioactivitate se mențin în limite normale în Europa, inclusiv în Ucraina, conform Centrului de Cercetări Comune (JRC) al Comisiei Europene.

„Astfel, ca urmare a evaluărilor specialiștilor europeni, circulația aerului indică faptul că teritoriul României nu va fi afectat”, transmite ANM.

Potrivit specialiștilor, simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie privind deplasarea norului de fum din zona Cernobîl, Ucraina, în perioada 28 – 30 martie 2022 estimează că direcția predominantă a vântului va fi dinspre vest – sud-vest către est – nord-est, astfel că tendința de evoluție a norului de fum va fi de deplasare către sudul, apoi către estul Ucrainei și ulterior spre Rusia.





Sursa: www.cotidianul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri