33.6 C
București
duminică, 3 iulie 2022

ANPC a controlat 33 de parcuri şi locuri de joacă din sectorul 1 al Capitalei, 30 au fost oprite temporar

Publicat pe



„Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov, împreună cu structurile teritoriale din judeţele Giurgiu şi Ialomiţa, au realizat, în perioada 5-7 aprilie 2022, sub coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), ample acţiuni de control în 33 parcuri şi locuri de joacă din sectorul 1 al Capitalei, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legii, în domeniu. În toate aceste locaţii, aflate în administrarea Primăriei Sectorului 1, au fost constatate nereguli de către comisarii ANPC, aplicându-se primele sancţiuni. Până în acest moment, au fost oprite temporar de la prestarea serviciului 30 din totalul locaţiilor verificate”, se menţionează într-un comunicat al ANPC.

Potrivit sursei citate, s-au constatat următoarele nereguli: existenţa unor echipamente de joacă nesigure (fără informaţii sau instrucţiuni legate de vârsta sau greutatea copiilor cărora le sunt destinate, de numărul de copii care pot avea acces simultan la un echipament, de modalităţile de folosire sau de blocare a sistemului de protecţie etc.); bucăţi de tartan de pe paviment deteriorate; prezenţa unor echipamente interzise pentru utilizare; prezenţa unor cabluri electrice aflate la aproximativ 1,5 metri de sol, prinse de un stâlp din lemn din incinta unuia dintre spaţiile de joacă; existenţa unor copaci cu crengi uscate aplecate deasupra echipamentelor de la locul de joacă, care prezentau pericol, prin netoaletare; prezenţa unor bănci din parc cu vopseaua exfoliată; lipsa informării scrise a publicului în limba română în zona de joacă şi în cea de fitness; lipsa etichetării locului de joacă (absenţa menţiunilor referitoare la denumire şi administrator); existenţa unor coşuri de gunoi ruginite şi a unor saci de gunoi rupţi; prezenţa, în apropierea grupului de şedere din zona de repaos, a unei gropi care poate pune în pericol integritatea copiilor; existenţa unui felinar electric defect, cu un fragment desprins.

„Te aştepţi să beneficiezi de parcuri minunate în, cândva, sectorul ‘de verde’ al Capitalei, dar pare că şi aşteptarea s-a accidentat la locurile de joacă din sectorul 1. Povestea celor mici cu ‘şapte dintr-o lovitură’, s-a transformat în ’30 din 33′! Trist! Bicicleta, badmintonul, jocul cu mingea devin din nou de actualitate şi sigur, fără pericole! Locurile de joacă devin curse cu obstacole, peripeţii şi multe încercări!”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Verificările se află în curs, urmând a fi continuate în zilele următoare, dă asigurări ANPC.





Sursa: jurnalul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri