22.6 C
București
miercuri, 10 august 2022

 Anunțul ANPC: Zeci de mii de români sunt afectați de întârzierea sau anularea curselor aeriene pe aeroporturile din România

Publicat pe


Avion. Sursa foto: pixabay. com

În timp ce zborurile înregistrează mii de minute de întârzieri pe principalele aeroporturi din România, zeci de mii de români au fost afectați de probleme apărute în traficul aerian, este semnalul de alarmă tras de către conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Din cauza lipsei de personal, traficul aerian se confruntă cu probleme în această perioadă, ca urmare a numărului mare de călători, potrivit g4media.ro.

Zeci de mii de curse aeriene au fost anulate în România si în Europa, altele fiind în pericol de a nu fi efectuate

La Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au fost primite reclamaţii pentru curse anulate sau întârziate care au afectat vacanţa turiştilor, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu. ”Din ultima perioadă s-au prejudiciat interesele a peste 70 de mii de consumatori, dar cu toate acestea mai sunt solicitări în curs pentru aproape 600 și ceva de mii. Noi încercăm să mergem pe această gheață foarte subțire pentru a nu fi autorii morali a unor derapaje și mai mari decât cele de acum, în sensul că nu solicităm încetarea activității niciunui operator, nici nu impunem plata unor sancțiuni, ci încercăm ca banii să fie destinați recuperării banilor cheltuiți de către consumatori, ca prioritare, apoi să vedem dacă aplicăm și sancțiuni”, a declarat președintele ANPC, Horia Constantinescu.

Probleme la Aeroportul Otopeni din cauza lipsei de personal

Aeroportul Otopeni, cel mai mare din România, a înregistrat de la începutul anului peste șapte mii de întârzieri, 300 de zboruri fiind anulate, din cauza lipsei de personal.”În ultima perioadă din ce mai multe zboruri au fost anulate din motive de lipsă de personal, ceea ce înseamnă că dacă ar fi să ne uităm pe ultima săptămână 50 dintre zborurile care erau programate săptămâna trecută au fost anulate din lipsă de personal”, a declarat George Dorobanțu, reprezentant aeroport. Unii călători ratează zborul deoarece nu au toate actele în regulă, cum este cazul celor 500 de copii care nu au putut pleca în vacanță cu părinții, în ultimele trei săptămâni, asta pentru că nu aveau documentele necesare. Mii se curse aeriene în Europa au fost amânate sau chiar anulate din cauza lipsei de personal și cererii mari. La problemele de pe aeroporturi contribuie și grevele tot mai dese, dar și problemele cu bagajele pierdute ori cu documentele de călătorie. Doar în România, de la începutul vacanței, 500 de familii au fost nevoite să își anuleze planurile, deoarece cei mici nu aveau actele necesare pentru a zbura.

Lunca Dunării aproape a dispărut, iar din Deltă am pierdut, până acum, 35%



Sursa: zin.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri