Serviciul Secret al SUA a declarat joi că închide ancheta privind cocaina găsită la Casa Albă și că nu a reușit să identifice un suspect, relatează Reuters.
Casa AlbăFoto: Rob Mcleod / robertharding / Profimedia
Cocaina a fost găsită „în interiorul unui recipient folosit pentru depozitarea temporară a dispozitivelor electronice și personale înainte de a intra în Aripa de Vest”, a declarat Serviciul Secret.
Într-o declarație de joi, Serviciul Secret a spus că nu a reușit să obțină amprente de pe pachetul care conținea cocaina și că nu a putut obține o probă de ADN suficientă pentru a o compara cu un grup de persoane pe care le-a identificat și care ar fi putut-o aduce în Casa Albă. Comunicatul a a mai spus că nu au fost găsite imagini video de supraveghere care să declanșeze vreo pistă de anchetă.
„Fără dovezi fizice, ancheta nu va putea identifica o persoană de interes dintre sutele de indivizi care au trecut prin vestibulul unde a fost descoperită cocaina”, a spus Serviciul Secret. „În acest moment, ancheta Serviciului Secret este închisă din cauza lipsei de dovezi fizice”.
Cocaina, motiv de polemică politică
Cocaina descoperită la Casa Albă a dus la speculații în presa americană cu privire la persoanele care ar fi putut să introducă drogul în clădire, iar mai multe personalități de dreapta au arătat imediat cu degetul spre fiul președintelui, Hunter Biden, din cauza istoricului său de dependență.
Donald Trump i-a acuzat pe Joe și Hunter Biden.
„Chiar crede cineva că COCAINA găsită în Aripa de Vest a Casei Albe, foarte aproape de Biroul Oval, era destinată consumului altcuiva decât lui Hunter și Joe Biden?”, a declarat fostul președinte republican pe rețeaua sa de socializare Truth.
La rândul său, senatorul republican Tom Cotton a cerut Serviciului Secret să facă public locul exact în care a fost găsită cocaina.
Purtătoarea de cuvânt a executivului american a insistat că drogurile au fost găsite într-o zonă frecventată de vizitatori externi în timp ce președintele și familia sa erau plecați.