22.6 C
București
miercuri, 10 august 2022

Arbitrul de elită Ovidiu Hațegan a suferit un infarct. Acesta se află sub supraveghere medicală

Publicat pe


  • Arbitrul Ovidiu Hațegan, în vârstă de 41 de ani, a suferit un infarct.
  • Hațegan a transmis un mesaj prin Federația Română de Fotbal, anunțând că se simte bine.
  • Arbitrul este pe lista scurtă a UEFA pentru CM din Qatar, de anul acesta.

Cel mai bine cotat arbritru din România, Ovidiu Hațegan, a suferit, luni seară, un infarct, în timp ce se afla acasă, la Arad. Pentru că și-a dat imediat seama ce reprezintă durerile în piept, Harțegan s-a dus singur la spital. Ulterior, el a fost transferat la Timișoara.

„A ajuns în cursul nopții, de urgență, cu ambulanța, într-o stare gravă. Am constatat că are o arteră înfundată și, în concluzie, i s-a pus un stent”, a declarat managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, Constantin Luca.

Hațegan a transmis că starea sa este stabilă, potrivit unui mesaj postat pe site-ul Federației Române de Fotbal (FRF).

Acum mă simt bine, totul este în regulă, sunt în continuare sub supraveghere medicală. Doresc să mulțumesc staff-ului medical care m-a îngrijit și tuturor celor care mi-au transmis mesaje și gândurile lor bune. În momentele acestea am nevoie de liniște, așa că am rugămintea să îmi fie respectată intimitatea”, a spus arbitrul Ovidiu Hațegan.

Acesta rămâne însă sub supraveghere medicală. Doctorii vor decide acum dacă Hațegan poate sau nu să își continue activitatea sportivă.

Îndrăznesc să spun că e apt să se plimbe și să stea de vorbă cu noi, aici. Un infarct miocardic acut are o mortalitate care poate să meargă până la 10%. În condițiile în care, un pacient este adus în timp util la spital, ceea ce a fost și cazul dânsului, prognosticul este mult mai bun”, a declarat managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, Constantin Luca.

Ovidiu Hațegan, în vârstă de 41 de ani, este arbitru de elită UEFA și s-a ocupat în 2021 de două meciuri la Euro 2020.

FIFA stabilește vârsta de 45 de ani ca vârstă de pensionare pentru arbitri, deși cei care au depășit acest prag pot continua sub rezerva trecerii unor controale medicale suplimentare.





Sursa: alephnews.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri