Femeia din Zlatna, județul Alba, care a furat 1 milion de euro de la clienții CEC și i-a donat la săraci, a scăpat de al doilea dosar, pentru că faptele s-au prescris.
Ardeleanca a sustras banii pe durata mai multor ani de la clienţii agenţiei din oraşul Zlatna a fost salvată de al doilea dosar penal.
Decizia Curții Constituționale privind termenele de prescripție a ajutat-o pe Elena Meteșan să nu revină la închisoare.
Femeia a fost angajata CEC până în 2016 şi este acuzată că a falsificat 368 de documente de retragere / lichidare / transfer / virament intrabancar pentru a ascunde retragerile din conturile de depozit ale 60 de clienţi ai băncii.
Judecătorii au constatat miercuri, 15 martie 2023, că a intervenit prescripția și scapă de acuzații.
Magistratul a anulat toate cele 368 de documente falsificate, prin care au fost retrase ilegal sume cuprinse între câteva sute de lei și 40.000 de lei. Instanța a respins ca inadmisibilă acţiunea civilă exercitată în cauză de CEC Bank SA împotriva femeii. Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia poate fi contestată cu apel, scrie Ziarul Unirea.
Elena Meteșan a fost condamnată, în 2018, la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru delapidare, prejudiciul reţinut în sarcina acesteia fiind de 4.227.940 lei şi 235.981 euro. Femeia a fost obligată să restituie aceşti bani, dar neavând venituri s-a constatat că nu are cum să plătească uriaşa sumă. Bani delapidaţi au fost plătiţi, în final, de către CEC Bank către 168 de clienţi care şi-au pierdut sumele depuse în conturi.
Alți 129 de clienţi nu au fost despăgubiţi, dar au câștigat banii lipsă în justiție.
Femeia a pretins că a donat banii furați și că știa că păgubiții vor fi despăgubiți de bancă.
Fosta angajată a băncii are 61 de ani şi a fost eliberată condiţionat din închisoare în ianuarie 2021.