2.3 C
București
duminică, 29 ianuarie 2023

Biden evidenţiază importanţa relaţiilor SUA-Israel şi vrea relansarea negocierilor cu palestinienii

Publicat pe



„Este o onoare să fiu din nou alături de prieteni şi să vizitez statul evreu independent Israel. Legăturile dintre poporul israelian şi poporul american sunt extrem de profunde”, a declarat Joseph Biden imediat după sosirea în Israel.

„Intenţionăm să intensificăm relaţiile în domeniul ştiinţelor şi inovării şi vom colabora pentru abordarea noilor provocări prin Dialogul Strategic Tehnologic”, a precizat preşedintele SUA, conform cotidianului The Times of Israel.

Liderul de la Casa Albă a dat asigurări că va continua să combată „otrava antisemitismului” în toate formele şi în întreaga lume.

Preşedintele Biden a pledat pentru relansarea procesului de pace între Israel şi liderii palestinieni şi a exprimat susţinere pentru soluţia coexistenţei a două state, israelian şi palestinian, admiţând că perspectiva „nu este fezabilă pe termen scurt”.

„Avem o agendă plină în următoarele două zile, întrucât relaţiile noastre trebuie să acopere fiecare problemă a viitorului nostru comun. Fie ca Israelul şi Statele Unite să continue împreună dezvoltarea şi prosperitatea, în beneficiul întregii lumi!”, a subliniat Biden.

Joseph Biden a ajuns, miercuri, în Israel, fiind întâmpinat pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv de premierul interimar israelian Yair Lapid, de preşedintele Isaac Herzog şi de fostul prim-ministru Naftali Bennett. Este prima vizită efectuată de Joseph Biden în Israel în calitatea de preşedinte al Statelor Unite.

Joseph Biden este însoţit de o delegaţie din care fac parte secretarul de Stat american, Antony Blinken, şi consilierul prezidenţial pentru Siguranţă Naţională, Jake Sullivan.

Preşedintele Biden se va afla în Israel miercuri şi joi, urmând să meargă şi la Ramallah, în Cisiordania, pentru o întâlnire cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas. Ulterior, Biden se va deplasa în Arabia Saudită, pentru o reuniune a Consiliului de Cooperare din zona Golfului.

(sursa: Mediafax)





Sursa: jurnalul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri