4.1 C
București
miercuri, 30 noiembrie 2022

Big Pharma nu se lasă. A apărut booster-ul anti-Covid universal

Publicat pe


Agenția Europeană pentru Medicamente a anunțat intrarea în procedură de revizuire continuă a noului vaccin anti-Covid spaniol Hipra, care a fost conceput ca un booster universal, pentru toți cei vaccinați cu schemă completă, indiferent de tipul de produs administrat. Vaccinul ar stimula imunitatea celulară, potrivit datelor existente, și a fost dezvoltat după doi ani de cercetări.

Noul vaccin anti-Covid Hipra, dezvoltat de Human Health din Madrid, face parte din a doua generație de vaccinuri, având în vedere că stimulează imunitatea celulară, după cum spun producătorii. Mai mult, vaccinul este indicat pentru administrarea booster-ului, în cazul celor cu schema completă la activ. Una dintre caracteristicile acestuia este că poate fi utilizat după orice alt vaccin anti-Covid efectuat anterior și ar acoperi toate variantele Covid.

Producătorii spun că Vaccinul Hipra Covid-19 este un vaccin proteic recombinat heterolog, realizat printr-o tehnologie utilizată pe scară largă în biotehnologie, și constă din fragmente sintetice ale proteinei S care provoacă boala. Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a decis intrarea în procedura de revizuire continuă a vaccinului Hipra pe baza rezultatelor preliminare ale studiilor de laborator și ale studiilor clinice la adulți.

Studiile clinice au comparat nivelul anticorpilor împotriva SARS-Cov-2 ale Hipra cu cel al vaccinului Pfizer, iar rezultatele preliminare au sugerat că răspunsul imun la Covid al Hipra poate fi eficient împotriva Covid-19, inclusiv în cazul variantei Omicron. EMA va evalua datele pe măsură ce acestea devin disponibile, pentru a decide dacă beneficiile depășesc riscurile. Revizuirea continuă va dura până vor fi disponibile suficiente dovezi pentru o autorizație oficială de introducere pe piață a vaccinului. Compania producătoare a început cercetarea în octombrie 2020, parcurgând toate etapele studiilor clinice. Potrivit acesteia, vaccinul Hipra declanșează răspunsul imun prin producerea de anticorpi și activarea memoriei celulare.

Se așteaptă depunerea cererii de autorizare

Agenția Europeană pentru Medicamente va evalua conformitatea vaccinului împotriva Covid-19 Hipra cu standardele obișnuite ale UE pentru eficacitate, siguranță și calitate. ”Deși EMA nu poate prezice termenele generale, revizuirea continuă ar trebui să ia mai puțin timp decât în mod normal. Agenția va anunța atunci când va fi depusă cererea de autorizare pentru introducerea pe piață a vaccinului. Vaccinul Hipra funcționează prin pregătirea organismului pentru a se apăra împotriva Covid-19. Acesta conține două versiuni ale unei părți a vârfului proteinei (domeniul de legare a receptorilor), produse în laborator. O versiune corespunde unei părți din proteina spike, varianta alfa, iar cealaltă corespunde celei a variantei beta. Totodată, vaccinul conține și un adjuvant, o substanță care ajută la consolidarea răspunsurilor imune la vaccin”, se arată într-un comunicat al Agenției Europene pentru Medicamente.

Cum funcționează?

Potrivit EMA, când unei persoane i se administrează vaccinul Hipra, sistemul său imunitar va identifica cele două proteine din vaccin ca fiind străine și va produce anticorpi și celule T împotriva lor. Dacă, mai târziu, persoana vaccinată va intra în contact cu SARS-Cov-2, sistemul imun va recunoaște proteina spike de pe virus și va ataca virusul.

”Anticorpii și celulele T pot proteja împotriva Covid-19, lucrând împreună pentru a ucide virusul, pentru a preveni intrarea acestuia în celulele organismului și a distruge celulele infectate”, susține EMA. Din descrierea modului de acțiune al acestui vaccin, se pare că acesta chiar ar opri infectarea, spre deosebire de vechile vaccinuri, pe care România le-a cumpărat în cantități uriașe. Mai mult, vaccinul stimulează imunitatea celulară, exact ca și vaccinul românesc anti-Covid, sabotat de autoritățile române.





Sursa: www.national.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri