Spre deosebire de sora ei Ioana Radu, care a fost una dintre cântărețele preferate ale lui Nicolae Ceaușescu, Mia Braia a refuzat să adopte noua direcție artistică din România comunistă. Fată ce avea cultură muzicală și o voce inconfundabilă, ea a răspândit la noi romanța și tangoul.
Bogdan-Mihai Simion FOTO: instagram
Bogdan-Mihai
Simion, erudit în ale muzicii vechi românești, dar și unul dintre ultimii
cântăreți la cobză, a vorbit pentru „Weekend Adevărul“ despre Mia Braia,
cea mai vândută artistă
română a perioadei interbelice, care s-a încăpățânat să nu aducă în muzica ei
secera și ciocanul
„Weekend
Adevărul“: Cum s-a născut pasiunea pentru muzică a Miei Braia? Cât de
mult a contat mediul familial pentru viitoarea sa carieră?
Bogdan-Mihai Simion: Maria Braia a fost
primul copil al unui craiovean, pe numele său Constantin Braia. Pe când avea 6
ani, în 1917, anul în care s-a născut sora sa Jana Braia, cea care avea să
devină celebră sub numele Ioana Radu, tăticul ei și-a deschis o crâșmă la
marginea Craiovei. Crâșma avea o denumire comică, se chema „La ieftenirea
traiului“. Dacă stăm să ne
gândim că primele melodii înregistrate în limba română le avem pe la 1910-1911,
pe timpul acela la crâșmă nu exista altă șansă decât muzica. Putem spune că Mia
Braia a crescut cu muzica, a luat contact cu muzica din prima. Seara, la
localul tatălui ei, cântau Nea Limbă vioristul, Ion a lui Țache cobzarul, romi
lăutari gorjeni care-și câștigau cu greu existența în locanta deținută de tatăl
fetițelor Braia. Acolo a auzit Mia Braia pentru prima oară doi-trei oameni
cântând împreună. Clienții ce veneau acolo erau din clasa de mijloc.
Mia Braia – arhivă foto
Muzică
studiată, nu după ureche
Mia Braia a studiat actoria și era pregătită pentru…
tragedie. Cum i s-a schimbat drumul artistic? Care ar fi cauzele?
Ea a plecat pe
drumul către arte, către performing arts, cum se spune la americani, de
când era foarte mică. Pentru că nenea Constantin, văzând-o că e pasionată de
muzică, a hotărât să o înscrie la Școala privată de artă „Cornetti“. E important, pentru că este o școală ce
a fost înființată la Craiova prin efortul financiar al boierilor Elefterie și
Elena Cornetti, o familie foarte bogată din Craiova cu rădăcini grecești. La
această școală, ea l-a avut profesor de teorie și solfegiu pe Ion Vasilescu,
unul dintre principalii responsabili pentru nebunia tangoului ce avea să ia cu
asalt România pe la începutul anilor 1930. Mia Braia era oarecum pregătită
pentru show-business. Numai că așa se obișnuia în epoca respectivă, trebuia să
fie artist complet – să fie și actriță, și cântăreață. Ea a fost pregătită
pentru tragedie, cum se obișnuia în vremea respectivă. Și Radu Beligan era
pregătit tot pentru tragedie. Mia Braia a făcut parte din prima generație care
a descoperit show-businessul, loisirul, șampania, distracția. Ar fi fost frumos
să facă tragedie, dar parcă era mai atrăgătoare scena, mai ales că avea și
lumini electrice.
Cum și unde
și-a început cariera?
Mia Braia este
prima oară menționată – am găsit un afiș cu ea la Biblioteca Academiei Române –
într-o comedie burlescă din 1924. Reprezentația ei a avut loc în restaurantul
de lux Minerva din Craiova. Și putem presupune, fără a greși foarte tare, că
patronul de la Minerva se cunoștea cu Constantin Braia și a facilitat cumva
urcarea tinerei pe scenă. Mia Braia a și lucrat în Craiova. La sfârșitul anilor
’20 a fost prim-solistă a
Corului Armonia. Numai că principala ei frică era să nu se plafoneze. Se certa
constant cu tatăl său. Ea dorea să își continue studiile muzicale. Norocul a
făcut ca localul deținut de Constantin Braia să crească și familia să își
permită să o trimită în 1929 la Conservator în București. Acolo a studiat
armonie cu celebrul dirijor Ion Nonna Otescu. Oamenii cu care a studiat Mia
Braia erau fala Micului Paris, în sensul în care profesorii săi au fost formați
la Paris. Așa se proceda în acele timpuri. Chiar erau niște oameni deosebiți la
catedră și în același timp foarte bogați, trebuie spus și asta. În același
timp, tatăl ei plătea din greu lecții particulare la canto. Ea a studiat cu
Elena Drăgulinescu, o fală a țării în mediile artistocratice, o mare soprană
care nu era profesoară la Conservator. Mia Braia a trebuit să învețe singură să
își câștige traiul. Ea a rămas până în 1934 colaboratoare a Societății Corale „Carmen“ din București, lucrând coristă cu salariu
lunar. A debutat la Radio București în 1936 absolut cinstit, prin forțele
proprii. Și tot în același an a semnat un contract de înregistrări.
Bogdan-Mihai Simion FOTO: Instagram
Printre primii români care au înregistrat
De la Craiova a
venit direct la Capitală. Cât de mult a schimbat-o Bucureștiul pe Mia
Braia?
A schimbat-o. Una
e să cânți într-un restaurant de lux din Craiova, unde patron e un bun prieten
al tatălui, și cu totul altceva e să ai carte de muncă în București pentru a te
întreține după ce îți termini studiile. Constantin Braia a făcut eforturi
supraomenești pentru a-i plăti chiria, meditațiile… Ei erau progresiști, erau
moderni, erau niște cetățeni ai urbanului, care își doreau să se integreze
cumva în marea societate europeană. Primul ei contract de înregistrări l-a
semnat în 1936 cu Nathan Mischonzniki, un afacerist evreu foarte iscusit, care
achiziționase din Germania niște utilaje vechi și deschisese în 1935 primul
studio de înregistrări din București, studio ce se numea Electrecord. Acest
studio era de fapt al casei germane de discuri Kristall, care i-a francizat
cumva domnului Mischonzniki. Și printre primii artiști care au pășit în acest
studio de înregistrări a fost Mia Braia. Eu îmi imaginez ce greu trebuie să fi
fost pentru ea să negocieze cu domnul Mischonzniki, să își negocieze drepturile
de autor în mod corect. Înainte de 1935 nu existau locuri unde să înregistrezi
muzică în România. Toată muzica trasă în limba română înainte de 1935 este
înregistrată în afara țării.
Primele discuri ale Miei
Braia au înregistrat recorduri de vânzări, depășind soliste consacrate ale
perioadei interbelice precum Maria Tănase ori chiar sora sa, Ioana Radu. Cum poate fi explicat
acest succes de vânzări?
Într-adevăr, Mia
Braia a lansat un disc în 1936, cu un tango superb scris de Ion Vasilescu. Este
foarte interesant: fostul ei profesor de la „Cornetti“ era acum un super-producător, iar Mia îi lansa
compozițiile lui. Artista a vândut 5.000 de exemplare dintr-un disc minunat cu
două piese: „Banule, bănuțule“ și „Stau la poartă și aștept poștașul“. Mia Braia a devenit de departe cel mai bine
vândută solistă din perioada interbelică. Cel mai bine vândut artist român din
perioada interbelică este și va rămâne însă Cristian Vasile. Explicația recordului
de vânzări al Miei Braia este că, spre deosebire de Maria Tănase și Ioana Radu,
care au cultivat îndeosebi, cu niște excepții punctuale, cântecul popular, Mia
Braia a cultivat cu precădere tangoul și romanța.
Informator: „Numita Mia Braia nu a făcut
nimic pentru a își schimba repertoriul“
Din câte se
știe, ea a avut probleme și cu cenzura după Al Doilea Război Mondial. De ce?
Mia a muncit între
1936 și 1947 în foarte multe locuri. La restaurantul Luther, unul dintre
locurile unde a lucrat, a și început relația cu Petre Alexandru. Deși în
perioada interbelică Mia Braia și Petre Alexandru reprezentau cel mai important
cuplu de cântăreți, discurile lor de dinainte de 1947 nu mai supraviețuiesc. Au
fost casate și distruse. Toate înregistrările cu Mia Braia și Petre Alexandru
au fost realizate în 1950, pe un disc aprobat de comuniști ca fiind cu muzică
ușoară. Discul e bun și Mia Braia nu e din categoria celor care au făcut pace
cu dușmanul. Însă ca și critic al regimului, aparițiile ei până în 1960 au fost
cel mai des cenzurate, era de multe ori scoasă din grila de programe a
radioului, deși inițial era anunțată în grilă. Pe fondul celebrității surorii
sale, Ioana Radu, care, spre deosebire de Mia, acceptase să cânte muzică
populară marxist-leninistă, Mia Braia era încet-încet îndepărtată din cultura
mainstream, deși era într-o activitate febrilă și compunea cântece. Public, i
s-a prezentat o imagine de femeie ofilită, ca și spiritul „burghezo-moșieresc“ pe care îl reprezenta, asta în opinia
comuniștilor.
Frumoasă, talentată și în același timp cumva dificilă, Mia
Braia și-a găsit marea dragoste în Petre Alexandru. Cum au reușit cei doi să se
înțeleagă? Prin faptul că au avut aceeași armonie a inimilor și vocilor?
Eu nu știu dacă a
fost marea dragoste între ei. Eu nu cred că trebuie să se spună „marea dragoste“ doar pentru că au fost amândoi
celebri. Ei au vândut primii povestea de „marea dragoste“. În 1938, ei trăiau deja de doi ani în
concubinaj, ceea ce nu era prea acceptat în acea epocă. Făceau spectacole
împreună, s-au căsătorit și legal. Ei au vândut primii imaginea de oameni care
se iubesc și care cântă lângă o pianină și o masă de cazinou „Să nu ne pierdem
vremea supărați“. E un lucru
frumos, ce ține de partea romantică a Regatului României. Petre Alexandru era
unul dintre artiștii care l-au influențat cel mai mult pe Gică Petrescu. Însă
ulterior au divorțat brusc. Se spunea că ar fi fost vorba de niște neînțelegeri
cu privire la colaborarea cu autoritățile. În plus, era și o direcție incertă a
carierelor lor artistice, nu mai puteau vinde imaginea de soț și soție cu blană
de haină scumpă, nu se mai potrivea vremurilor. Nu era „muncitorească“ imaginea.
Bătaie în
culise
A existat mereu cumva o rivalitate între Mia Braia și sora sa, Ioana Radu. Cât este adevăr și cât este ficțiune privind
aceste turbulențe familiale?
Stejărel Olaru a
scris cel mai bine despre asta, în biografia Mariei Tănase. A extras printre
altele din arhivele desecretizate nota unui informator care spunea despre Mia
Braia că își critică sora pentru că are multă trecere la București la toți
comuniștii. Nu știm însă dacă respectivul informator voia doar să se răzbune și
nimic altceva. În 1964, Ioana Radu a primit, prin decretul Consiliului de Stat,
titlul de Artist al Poporului pentru merite deosebite. Iar acest titlu însemna
categoric și multe beneficii, inclusiv financiar. Nu spun că Mia Braia o ura pe
Ioana Radu. Dar când a venit o informatoare care se dădea prietenă cu ea, a
întrebat-o ce părere are despre faptul că sora sa Ioana Radu a primit titlul de
Artist al Poporului, în timp ce ea nu era băgată în seamă. Eu cred că Mia Braia
a înțeles perfect că nu va fi vreodată promovată în același fel în care a fost
promovată sora ei Ioana Radu. Însă nu a cedat rigorilor impuse de către
Partidul Comunist.
Totuși, s-a tot
vorbit despre relația foarte bună pe care Mia Braia o avea cu Elena
Ceaușescu…
Pe timpul acela,
ca muzicant, era obligatoriu să îi cânți lui Ceaușeasca. Fronda nu putea fi
fățișă. Mia Braia a devenit membră de partid prin 1947-1948, că altfel nu mai
putea fi dată la radio. Asta nu însemna că erai convins comunist. Dar tot ea a
fost exclusă din Partidul Comunist pe la jumătatea anilor ’50. Lucrurile sunt mai nuanțate și sunt de
discutat. Mia Braia nu a cântat nimic cu „tractorul“ și „ogorul“, cum impuneau comuniștii, au cântat alții care sunt mult mai mari, și asta
e important de subliniat. Mia Braia a refuzat total noile compoziții
marxist-leniniste. În schimb, Gică Petrescu și Ioana Radu nu le-au refuzat. În
1963, un informator al Securității scria: „De câțiva ani, numita Mia Braia nu a
făcut nimic pentru a își schimba repertoriul“. Mia Braia nu găsea nimic plăcut în cântecul
născut din noile realități din țara noastră. Cred că relația ei turbulentă cu
autoritățile comuniste poate fi rezumată printr-un singur incident. În turneul
de la jumătatea anilor ’60,
Mia Braia a bătut-o la
propriu pe activista Silvia Achivei. Și după conflict, a strigat la ea, apare
și în arhivele CNSAS: „Mă c..c pe tine și pe partidul tău!“. A fost suspendată șase luni din
activitate. La New York, Mia Braia a ajuns stinsă, ca toți cei pe care regimul
comunist i-a ținut cu forța în România. În America, artista a scris o carte. Nu
e întâmplător cu Mia Braia că a ajuns în America, și că Emanuel Blaga a luat-o
de mână și s-au dus amândoi acolo. E tot ce vreau să spun: mi se pare pur și
simplu că într-acolo trebuia să se ducă.
Cum ar trebui să rămână Mia Braia în conștiința românilor?
Românii trebuie să
o păstreze într-un colț al sufletului pe Mia Braia. Pentru că discurile sale
vorbesc, restul sunt povești, nici nu contează. Repertoriul său golit de orice
referință la partid, la secera și ciocanul, ar trebui să le arate românilor o
femeie cu o voință de fier, care a demonstrat o bărbăție pe care nu foarte
mulți bărbați din scena muzicală a epocii au fost în stare să o afișeze. Mia
Braia a fost mai bărbată decât majoritatea bărbaților din industria muzicală,
eu asta cred.