31 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

Bogdan Teodorescu: România a tras marele loz când a intrat în NATO

Publicat pe



Analistul politic Bogdan Teodorescu invitatul lui Marius Tucă la ediția specială ”Războiul din Ucraina” transmisă live de Gândul, consideră că România a tras „marele loz” în anul 2004 când a aderat la NATO și astfel suntem protejați în fața unei posibile agresiuni rusești.

„Dacă Putin va pierde războiul, pe termen lung va avea consecințe cu care va lupta toată viață. Europa se va apropia de SUA, iar tabăra de mijloc este îngrozită de Putin.

Eu cred că România a tras marele loz în 2004 când a intrat în NATO. Mă uită la puterile NATO, Italia, Franța, Germania. Toți liderii ai acestor țări spun clar:  „vom apară fiecare centimetru al Alianței”, a afirmat Teodorescu în cadrul ediției speciale Marius Tucă Show ”Războiul din Ucraina” transmisă live de Gândul.

Bogdan Teodorescu consideră că armata lui Vladimir Putin nu este nici pe departe atât de „renăscută” și „tehnologizată”, fapt pentru care nici până la acest moment nu a reușit să învingă rezistența ucraineană, care a primit echipamente militare de ultimă generație din foarte multe țări NATO.

Al doilea aspect – până la începutul războiului din Ucraina am crezut în comunicarea publică. Putin se lauda că a renăscut armata rusă, că este ultra modernă, dar ce se vede pe teren – nu e atât de bine! dronele turcești fac prăpăd. Aceste drone dau o imagine proastă pentru armata lui Putin. Rezistența ucraineană este foarte mare.

Putin zicea – „frații noștri ucraineni ne așteaptă să-i salvăm”- dar oamenii sunt în stradă și se lupta cu armata lui Putin.

În ziua jalnică de joi, singură voce aspră a fost vocea lui Joe Biden. SUA și-a reluat rolul de lider al rezistenței anti-ruse. Noi am trăit în epoca bicefală ruso-americană. După au rămas doar americanii, apoi a fost o lupta între Rusia, SUA și China și acum a rămas doar SUA cu Rusia.

China a rămas afară și dă mesaje ambivalente în ceea ce privește situația din Ucraina. China condamnă moartea civililor, dar nu impune sancțiuni împotriva Rusiei”.

Cât durează războiul

”SUA s-a întors la modelul conservator. Cuvintele pe care le folosește Biden sunt dure și putem remarcă că majoritatea sancțiunilor au fost luate întâi de SUA, sau au fost susținute de SUA.

America a zis prima că vrea SWIFT și apoi și celelalte țări.

Situația în care ne aflăm este simplă. Lumea se bazează pe ură. Lumea online se bazează pe ură. O lungă perioada de timp oamenii nu aveau unde să vorbească. Brusc odată cu rețelele de sociale, orice om poate să vorbească. Lumea s-a supărat pe albii care i-au persecutat pe negii – cazul lui Floyd. În acest moment noul dușman nu mai e polițistul care îl omora pe Floyd, ci este Putin și în consecință rusul.

Lumea este construită pe valorile urii – ura este cultivată în societatea noastră și acum a apărut un nou motiv al urii. Zelenski ridică temperatura privitorilor, iar Putin pierde publicul”.





Sursa: www.gandul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri