3.3 C
București
marți, 29 noiembrie 2022

Bombă! România poate produce energie pe cărbune până în 2040

Publicat pe


Complexul Energetic Oltenia, și nu numai, ar putea produce energie pe cărbune cel puțin până în 2040, ne spune Adrian Maioreanu, fost secretar de stat în Ministerul Energiei. Acesta arată că singura piedică este Camera Deputaților, unde s-a blocat un proiect de lege care ar da greutate Strategiei Naționale Energetice în renegocierea cu Comisia Europeană.

Strategia Energetică a României și Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice sunt două documente fundamentale, în baza cărora România și acum, nu numai în perioada trecută, ar fi putut să negocieze mult mai categoric, chiar ferm, situația Sistemului Energetic Național, susține fostul secretar de stat în Ministerul Energiei, Andrei Maioreanu.

”Fără aceste două documente, care ar fi trebuit adoptate prin lege, așa cum am propus într-un proiect de lege, care este blocat la Camera Deputaților, negocierile de la Comisia Europeană nu au nicio valoare. Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice trebuia făcut în baza Strategiei Energetice a României și era normal ca și în strategie să avem aceeași viziune, aceleași obiective și aceleași măsuri. Capitolul 6 pe energie din PNRR poate fi renegociat, pentru că ăștia au făcut o mare greșeală. Cum negociezi la Comisia Europeană dacă tu nu ai o strategie a țării adoptată? Te duci acolo și spui că așa ne-a venit nouă acum. Nu, domnule, trebui să vii cu o strategie adoptată de Parlamentul României și, în baza acestei strategii, negociezi la Comisia Europeană. Așa au făcut și celelalte țări. Strategia ar asigura predictibilitate pentru investiții în Sistemul Energetic Național, nu se poate lucra așa pompieristic, cum fac la Complexul Energetic Oltenia. Dacă vom avea aprobată prin lege Strategia, la Complexul Energetic Oltenia vom putea să producem energie pe cărbune cel puțin până în 2040, conform scenariului optim din Strategia Energetică, producând 10,5 TW/h pe an”, ne-a declarat fostul secretar de stat Andrei Maioreanu.

Schema de sprijin, obligatorie

Potrivit Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, România se poate baza pe cărbune și lignit până în 2040. Este însă nevoie de o schemă de sprijin legiferată pentru acoperirea unei părți a costurilor cu certificatele de CO2, lucru care se putea întâmpla fără să se considere ajutor de stat, consideră Andrei Maioreanu.

”Acum toată lumea a început să spună că ce nevoie avem de producătorii de energie pe cărbune. Noi avem nevoie de toți producătorii, pentru că România este unul dintre puținele state din UE care se bucură de un mix energetic diversificat, din punct de vedere al resurselor energetice primare, cărbune, petrol, gaz, nuclear, potențial hidroelectric, potențial fotovoltaic și potențial eolian. Când eram secretar de stat și am terminat Strategia Energetică, documentele au fost discutate la nivelul Comisiei Europene, care ne-a făcut niște recomandări. Una dintre acestea a fost să urcăm procentul energiei regenerabile de la 29,7% la 36%. Răspunsul meu a fost foarte clar și le-am spus că acest lucru îl putem face după 2030, pentru că România și-a atins obiectivele pentru energie regenerabilă și suntem în grafic. Numai că a venit nebunia asta cu schimbarea guvernelor, cu Guvernul PNL, care a avut altă poziție pe energia pe cărbune și s-a ajuns la formula actuală”, ne-a precizat Andrei Maioreanu.

Mai multe capacități

Strategia Energetică și Planul Integrat vor putea să asigure o foaie de parcurs pentru Sistemul Energetic Național, de la producători până la consumatorul final, cu creșterea capacităților de producție, retehnologizarea și modernizarea celor existente, astfel încât România să redevină exportator de energie, ne spune fostul secretar de stat în Ministerul Energiei. ”Din 1989 am reușit să instalăm capacități de doar 6.500 MW, cu tot cu finalizarea reactoarelor de la Cernavodă. Nu poți să tot închizi și să nu pui nimic în loc. Scenariul optim din Strategia Energetică ține cont de producătorii de energie, ține cont că reactorul 1 va fi oprit în 2026 și avem nevoie de energie în bandă”, a mai afirmat Andrei Maioreanu.





Sursa: www.national.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri