23.5 C
București
sâmbătă, 13 august 2022

Bursele europene au încheiat tranzacţiile de marţi în creştere puternică, pe fondul speranțelor legate de avansul negocierilor de pace

Publicat pe


Bursele europene au încheiat tranzacţiile de marţi în creştere puternică, ca urmare a speranţelor legate de progresele negocierilor pentru pace dintre Rusia şi Ucraina, relatează News.ro, care citează CNBC.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în urcare cu 1,7%, componenta auto crescând cel mai mult, cu 5,9%. Toate sectoarele au fost în teritoriu pozitiv, cu excepţia celui al resurselor de bază şi al petrolului şi gazelor, care au scăzut cu 2,2% şi, respectiv, 1,9%.

În ceea ce priveşte mişcarea individuală a preţului acţiunilor, producătorul francez de piese auto Faurecia a consemnat un avans de 17% al titlurilor.

În schimb, titlurile firmei germane de produse chimice K+S au scăzut cu peste 10%.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a crescut cu 2,8%, CAC 40 al bursei din Paris cu 3,1%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,86%.

Câştigurile din Europa au venit pe măsură ce investitorii din regiune au rămas concentraţi pe evoluţiile invaziei ruse în Ucraina.

Discuţiile faţă în faţă dintre cele două părţi au fost reluate marţi în Turcia.

Pieţele şi-au extins câştigurile marţi după-amiază, în timp ce ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a declarat că discuţiile au produs cel mai semnificativ progres de până acum.

Ministrul adjunct al Apărării din Rusia a declarat în urma discuţiilor că Rusia a decis să-şi reducă drastic activitatea militară concentrată pe Kiev şi Cernihiv, potrivit Reuters, în timp ce negociatorii ucraineni au propus adoptarea statutului neutru în schimbul garanţiilor de securitate.



Sursa: economedia.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri