13.7 C
București
luni, 3 octombrie 2022

Cardurile Respect, expediate către vârstnicii din Constanţa. Se pot cumpăra doar alimente

Publicat pe



Reprezentanţii Primăriei Constanța anunță că a început distribuția cardurilor Respect, prin intermediul Poștei Române la domiciliul beneficiarilor.

„Deocamdată, cardurile nu pot fi folosite. Alimentarea lor se va face în momentul în care peste 95% dintre carduri vor fi distribuite, cel mai probabil, la sfârșitul acestei luni. Vom reveni cu informații în timp util. Suportul electronic (card) va avea un regim special și va putea fi utilizat numai pentru achiziționarea de alimente conform regulamentului Programului Respect”, precizează autorităţile locale.

Cu cardul Respect se pot efectua operațiuni de plată fără contact şi fără utilizarea codului PIN în limita sumei de 100 de lei. Cardul nu oferă posibilitatea de a efectua operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare de numerar și va putea fi utilizat exclusiv pe teritoriul României, în termenul de valabilitate. Suporturile electronice vor putea fi utilizate numai la unități afiliate care au încheiat cu unitatea emitentă selectată de către Primăria Constanța, un contract care reglementează acceptarea tichetelor valorice emise în cadrul programului RESPECT.

„Fiecare persoană care va primi tichetele valorice pe suport electronic va beneficia de servicii gratuite de interogare a soldului atât telefonic, cât și prin intermediul unei aplicații electronice moderne care permite: interogare sold și istoric tranzacții, recuperare cod PIN, blocare card, acces la lista de unități afiliate și care acceptă cardul Respect (inclusiv serviciu de geo-localizare). De asemenea, prin intermediul aplicației, beneficiarii vor avea posibilitatea de a verifica termenul de valabilitate a sumelor încărcate. Vă rugăm să nu uitați ca beneficiază de programul RESPECT doar persoanele care nu înregistrează datorii la bugetul local”, transmit reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Informații suplimentare puteţi obţine de la Serviciul sprijin comunitar și evenimente sociale, la numărul de telefon 0341/448.530 sau 0341/180.107.





Sursa: cugetliber.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri