13.8 C
București
marți, 30 aprilie 2024

Casa Albă oferă un sprijin prundent noilor proiecte de asistență pentru Ucraina și Israel

Publicat pe


Noile proiecte de asistență americană pentru Ucraina şi Israel, anunţate de şeful republican al Camerei Reprezentanţilor, vor fi utile celor două ţări, a reacţionat marţi Casa Albă, deşi cu prudenţă, scrie AFP, notează AGERPRES.

John Kirby FOTO: EPA-EFE

„S-ar părea că, la prima vedere, propunerea preşedintelui Camerei ne va ajuta să livrăm într-adevăr ajutor Ucrainei şi Israelului”, a spus purtătorul de cuvânt al executivului american John Kirby.

„Câteva detalii în plus” vor fi, totuşi, necesare pentru ca preşedintele Joe Biden să aleagă pentru sau împotriva acestor texte, a transmis presei purtătorul de cuvânt în avionul prezidenţial în drum spre o vizită de campanie în Pennsylvania.

Președintele republican al Camerei Reprentanților, Mike Johnson, a spus că va supune la vot săptămâna aceasta patru texte separate: unul pentru a susține Ucraina, unul pentru Israel, al treilea pentru „întărirea aliaților…



Sursa: adevarul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri