Lucrările de restaurare a Castelului Nopcsa (video) din județul Hunedoara au ajuns la final, iar din această vară turiștii îl vor putea vizita. Monumentul și-a recăpătat strălucirea de la începutul secolului trecut.
Castelul Nopcsa
din Hunedoara a fost restaurat, după două decenii în care a fost lăsat în ruină.
În ultimii trei ani constructorii au refăcut interioarele clădirii de la
sfârșitul secolului al XVIII-lea, au restaurat fațadele și acoperișul, i-au
înlocuit tâmplăria și instalațiile degradate, iar în următoarele săptămâni vor
finaliza amenajarea curții monumentului istoric din satul Săcel, aflat la circa
10 kilometri de Hațeg.
Castelul Nopcsa. Foto: Daniel Guță
„Castelul Nopcsa
va reintra în circuitul turistic din această vară după recepția lucrărilor. El
va avea spații muzeale dedicate fostului său proprietar, Franz Nopcsa, și
spații cu alte utilități. Vrem ca în curte să amenajăm o grădină de
trandafiri”, spune Costel Avram, administratorul public din cadrul Consiliului
Județean Hunedoara, instituția care a derulat lucrările de restaurare a
monumentului istoric.

Imaginea 1/19:
Castelul Nopcsa din Săcel, Hunedoara Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (28) jpg
Până în anii ’20,
castelul aflat la poalele Retezatului a aparținut familiei Nopcsa, una dintre cele mai bogate din Transilvania
secolelor trecute. Era considerată una dintre cele mai luxoase clădiri din Țara
Hațegului, împânzită de moșiile fastuoase ale familiilor nobiliare cu origini
în Evul Mediu.
Castelul unde
Franz Nopcsa a fost linșat
Aici a locuit ultimul
descendent de renume al familiei nobiliare, Franz Nopcsa (1877–1933), omul de
ştiinţă care a descoperit și cercetat fosilele de dinozauri pitici din Ţara
Haţegului.
În Primul Război
Mondial, savantul a fost agent secret al austro-ungarilor, iar castelul a fost
folosit ca un loc de pornire al misiunilor sale periculoase, în ţinuturile
Retezatului, atunci zona de frontieră dintre Transilvania şi România.
Nopcsa,
care avea misiunea să strângă informații despre poziția trupelor române aflate
în regiune, activa sub numele de Petre Gorlopan, având documente false şi
pretinzându-se păstor în slujba unor proprietari din Poiana Sibiului.

Membrii ai familiei Nopcsa: Laszlo, Franz și Francisc. Wikipedia.
În 1916, Nopcsa a
încercat chiar să oprească trupele române de a intra în zona Hațegului, prin
Retezat, aruncând în aer de drumuri din munţi şi punând la cale un atentat cu
explozibil fixat pe versanţii Retezatului, într-una din trecătorile pe care
credea că le va folosi armata română.
Într-una din
misiunile sale din munți, Nopcsa, care trebuia să își întâlnească omul de
legătură din România, s-a rătăcit în Retezat din cauza viscolului și a fost la
un pas de moarte. După război, a fost reabilitat, însă odată întors la castelul
său din Săcel, a fost ținta răzbunării localnicilor, care l-au atacat cu pietre
și furci și au fost la un pas să îl linșeze.
Castelul din Țara Hațegului, devastat de mai multe ori
Franz Nopcsa s-a
sinucis în 1933, într-un hotel din Viena, după ce îşi împuşcase mortal
asistentul personal, pe albanezul Bajazid Doda, cel care îi fusese credincios
în ultimele decenii de viaţă.
Din anii ’20, castelul său a ajuns pentru câțiva ani în posesia statului român.
A fost revendicat apoi de o rudă a lui Nopcsa, iar după Al Doilea Război Mondial a fost devastat, iar miile de cărți valoroase din biblioteca sa au fost puse pe foc.
Castelul a fost naţionalizat şi transformat de autoritățile comuniste într-un
internat şi o şcoală pentru copii cu nevoi speciale.
Clădirile și anexele sale au fost folosite până la
sfârşitul anilor ’90, apoi au fost abandonate și din nou devastate de localnici, așa cum s-a întâmplat și cu alte castele din Hunedoara.
În anii 2000, Castelul Nopcsa a ajuns în administrarea
Consiliului Județean Hunedoara, care l-a ținut în conservare, timp de peste un deceniu.
Din 2019, instituția beneficiat de o investiție de circa două milioane de euro,
accesați prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, pentru reabilitarea
monumentului.