2 C
București
vineri, 3 februarie 2023

Ce burse școlare solicită Asociația Elevilor Constanța de la consilierii locali

Publicat pe



Luni, 31 octombrie a.c., va avea loc ședința Consiliului
Local Constanța, în cadrul căreia vor fi votate cuantumurile burselor elevilor
în anul școlar 2022-2023.

În funcție de tipul bursei, la nivelul municipiului
Constanța se înregistrează 161 de burse de performanță, 7.209 burse de merit,
776 burse de studiu și 3.267 burse de ajutor social. Cuantumul ce urmează a fi
votat este de 1.000 lei/lună pentru performanță, 200 lei/lună pentru merit și
250 lei/lună pentru studiu, respectiv ajutor social.

Printr-un comunicat transmis redacției, Asociația
Elevilor Constanța reamintește că cuantumurile propuse sunt aceleași cu cele
aprobate în anul școlar 2020-2021, bursele stagnând astfel timp de doi ani, în
ciuda inflației care a crescut constant în acest timp.

„Simultan, menționăm faptul că în semestrul I al anului
2020-2021, când au fost introduse aceste cuantumuri, ele erau acoperite
integral din bugetul local. Între timp, Guvernul a început să asigure un
cuantum minim, din bugetul de stat. Astfel, Consiliul Local Constanța a ajuns
să asigure 0 lei pentru bursele de merit ale elevilor și 50 de lei per elev
pentru cele de ajutor social.

Mai mult, prin proiectul propus, Primăria Constanța
dovedește și cât de ruptă de realitățile sociale este. În contextul economic
actual și a creșterii sărăciei, cuantumul bursei de ajutor social, menită să
sprijine elevii aflați în situații defavorizate, cu un risc de abandon școlar
ridicat, să își continue studiile, Primăria Constanța a decis să păstreze
cuantumul bursei de ajutor social la 250 de lei, de 4 ori mai mică ca bursa de
performanță.

În acest context, solicităm mărirea burselor elevilor la
următoarele cuantumuri:

a) burse de merit: 300 lei/lună;

b) burse de studiu: 350 lei/lună;

c) burse de ajutor social: 500 lei/lună

d) burse de performanță:
1000 lei/lună”. 





Sursa: cugetliber.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri