Știi, eu nu ar trebui să fiu azi aici. Trebuia să fiu moartă, să fi murit odată cu mama mea. Aveam 12 ani, când am fost bombardați, iar mama m-a acoperit cu trupul ei, pentru ca eu să trăiesc. Iar eu sunt astăzi aici, pentru că mama m-a dezrădăcinat: m-a dat unor străini, în vreme ce bunicii, tatăl, toți de un sânge cu mine mureau.
Ce uimește cu adevărat în confesiunile puse laolaltă în campania pentru alegerile din iunie e tonul domol, un firesc care, de la distanță, pare a nu avea legătură cu poveștile abrupte de viață.
O copilă căreia îi curge prin vene…