13.7 C
București
luni, 3 octombrie 2022

Ce spune patronul benzinăriei care vinde deja combustibilul cu 11 lei pe litru, după cozile imense din toată țara

Publicat pe



Miercuri seara s-au format cozi imense la benzinării, în toată țara. Prețul la pompă, afișat într-o benzinărie din Bihor a fost de 11 lei, iar astfel șoferii s-au înghesuit să facă plinul, de teama unei eventuale creșteri și mai mari a prețului.

Zvonul a devenit cu atât mai credibil, cu cât pe rețelele sociale apăruseră deja o serie de imagini în care prețul la pompă ajunsese să sară de 8 lei, iar în mai multe regiuni chiar de 11 lei.

Cum reacționează patronul benzinăriei care vinde carburant cu 11 lei litrul

Isteria s-a creat după o benzinărie din Bihor a afișat la pompă prețul de 11 lei pe litru. Patronul în cauză spune că a fost nevoit să facă acest lucru pentru că și el a cumpărat carburantul la un preț foarte mare.

„Am cumpărat din depozit carburantul cu 8,6 lei litrul, în condiţiile în care eu până acum la pompă l-am vândut cu 7,6! Mi-au zis că dacă nu-mi convine să nu iau. Şi aşa am o cisternă pe care nu mi-au umplut-o! Mâine va fi şi mai scump, am înţeles că va fi 10 lei litrul”, a declarat el, pentru Bihoreanul. 

Firma acestuia deține, în Beiuș, două benzinării partenere Rompetrol, una parteneră Mol și una proprie.

S-a scumpit şi carburantul la depozitul Rompetrol, azi era tot 8,6 lei/litru, deci se scumpeşte şi la ei. La depozitele MOL se eliberează combustibil doar pentru benzinăriile proprii şi partenere, la fel şi la Rompetrol”, a mai explicat el.

Guvernul dă asigurări că există stocuri suficiente, iar prețurile nu vor crește

Executivul a criticat situația din Bihor și i-a asigurat pe români că nu există motive de panică, stocurile din România fiind suficiente pentru toți. Mai mult decât atât, ministrul Energiei a precizat că prețul de 11 lei la pompă a fost un caz izolat, iar acestea nu vor fi tarifele practicate în toată țara.

„Am avut astăzi întâlniri de lucru cu reprezentanţii Rompetrol şi ai OMV Petrom şi am primit asigurări că există stocuri suficiente de produse petroliere şi vor asigura livrările către clienţi. Totodată, vreau să le transmit românilor că nu trebuie să intre în panică şi să stea la cozi. Avem suficiente sotcuri!”, a informat Virgil Popescu.



Sursa: www.b1tv.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri