9.3 C
București
vineri, 25 noiembrie 2022

Ciucă, mesaj de Ziua Satului Românesc: Vom continua să îmbunătăţim viaţa oamenilor din comunităţile rurale

Publicat pe



„Faptul că astăzi sărbătorim Ziua Satului Românesc, ca urmare a unei iniţiative legislative a PNL, este nu doar un simbol al respectului, ci şi un angajament implicit că vom continua prin acţiunile noastre guvernamentale să îmbunătăţim viaţa oamenilor care trăiesc în comunităţile săteşti. Programele finanţate din fonduri naţionale şi europene destinate proiectelor de modernizare a infrastructurii de transport, şcolilor, reţelelor sanitare, de alimentare cu apă şi de racordare a cetăţenilor la reţele de energie sunt oportunităţi importante pe care le valorificăm pentru dezvoltarea comunităţilor rurale şi pentru a reduce diferenţele între sat şi oraş”, se arată în mesajul postat.

De asemenea, premierul Ciucă îi îndeamnă pe tineri să rămână deschişi cunoaşterii valorilor perene, mesteşugurilor şi tradiţiilor naţionale. „Lecţia de înţelepciune, modestie şi echilibru” reprezintă o „călăuză” pentru a trece cu bine perioada dificilă actuală, fiind mai solidari, a adăugat el.

” Încurajez tânăra generaţie, indiferent de locul unde alege să trăiască, să rămână deschisă cunoaşterii valorilor perene, mesteşugurilor şi tradiţiilor naţionale. Şi astăzi, la fel ca întotdeauna, satul românesc ilustrează istoria profundă a ţării şi este marca identitară ce face ca România să strălucească prin diversitate în marea familie europeană”, a a mai spus premierul. 





Sursa: jurnalul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri