31 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

Ciucă: România susţine în mod practic eforturile Republicii Moldova de reformă şi apropiere de comunitatea europeană

Publicat pe



„Prin Acordul privind asistenţa financiară nerambursabilă de 100 de milioane de euro, România va sprijini eforturile Republicii Moldova de dezvoltare durabilă, de avansare pe calea reformelor şi racordarea fermă la spaţiul european, prin drumuri şi poduri, prin reţele de electricitate şi gaz, prin proiecte de dezvoltare locală. România susţine astfel, în mod practic, eforturile Republicii Moldova de reformă, apropiere de comunitatea europeană, precum şi de creştere a rezilienţei în sectoare esenţiale pentru cetăţeni”, afirmă premierul în mesajul postat, sâmbătă, pe pagina de Facebook a Guvernului.

 

Nicolae Ciucă adaugă că a revenit de la Chişinău cu „o puternică încredere” că sprijinul constant al României este „deplin răsplătit de eforturile remarcabile” pe linia reformelor şi de „traiectoria ireversibilă” a parcursului european al Republicii Moldova.

„Gestionarea pandemiei COVID-19 şi a crizei energetice a întărit relaţia noastră bazată pe solidaritate şi pe unitatea de limbă, cultură şi istorie. Am dat asigurări doamnei preşedinte Maia Sandu, doamnei prim-ministru Natalia Gavriliţa şi preşedintelui Parlamentului, domnul Igor Grosu, că România susţine cu fermitate parcursul european al Republicii Moldova, singura cale în măsură să asigure stabilitatea, prosperitatea, dezvoltarea economică şi socială a ţării”, a arătat Ciucă.

Potrivit acestuia, în cadrul reuniunii guvernelor României şi Republicii Moldova s-a discutat despre „potenţialul uriaş” de colaborare în domeniul economic, în condiţiile în care ţara noastră este primul partener comercial al Republicii Moldova.

„Valorificarea acestui potenţial reprezintă o aşteptare a companiilor româneşti şi un efort absolut necesar pentru dezvoltarea, asigurarea prosperităţii şi a locurilor de muncă mai bine plătite în Republica Moldova. Guvernul României este în continuare alături de autorităţile de la Chişinău în gestionarea provocărilor majore din sectorul energetic, un domeniu cu implicaţii semnificative pentru cetăţeni”, a punctat prim-ministrul.



Sursa: www.realitatea.net

Mai multe stiri

Ultimele Stiri