21.3 C
București
vineri, 1 iulie 2022

CJ Timiș merge înainte cu clinica de recuperare medicală de la Lovrin


Administrația județeană mai face un pas spre realizarea la Lovrin a unui centru de recuperare medicală, o secție exterioară a Spitalului Județean Timișoara. Consilierii județeni au aprobat documentația aferentă noului centru, care va oferi servicii de specialitate pentru pacienții afectați de probleme  medicale din domeniul traumatologiei, reumatismale și cele ortopedice.

Centrul va beneficia de o clădirea cu trei nivele, construită în zona centrală a comunei timișene. Parterul va avea spații pentru un restaurant, cabinetele de consultație și zona de triaj. Vor mai fi spații de tratament, de recuperare medicală, electroterapie, sonoterapie, laser, bazine cu apă geotermală, kinetoterapie, hidroterapie și masoterapie, o secție de pneumoterapie și una de psihoterapie.

Proiectul prevede 21 de saloane cu 43 de paturi în total. În exterior va fi realizată și o piscină. Se vor putea face atât internări în regim de zi, cât și continuă.

Centrul de recuperare motorie de la Lovrin vine în sprijinul celor care au sechele traumatologice, în urma unor traumatisme, accidente sau după operații sau anumite afecțiuni care le-a afectat capacitatea motorie. Oamenii nu pot sta în spital după operație sau după astfel de boli și ei trebuie să urmeze o îngrijire specifică. Aceasta, în momentul de față, se realizează în cabinete private sau la domiciliu. E nevoie de un astfel de centru pentru a grăbi recuperarea acestor pacienți și pentru a curma suferința care altfel poate să fie mult mai lungă. Am aprobat studiul de fezabilitate, urmând să trecem la faza de proiect tehnic și execuție a acestei investiții.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.





Sursa: debanat.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri