0.1 C
București
vineri, 3 februarie 2023

Cluj: Autoritățile locale și Compania de Apă Someș spun că vor să digitalizeze, cu bani europeni, serviciile de contorizare a apei furnizate consumatorilor

Publicat pe


Consiliul Județean Cluj a aprobat miercuri, 21 decembrie, cofinanțarea în sumă de 186.120 lei pentru proiectul „Digitalizarea infrastructurii de apă si apă uzată a operatorului regional – contorizare inteligentă”, aflat în pregătire și care urmează să fie depus de Compania de Apă Someș în vederea obținerii finanțării nerambursabile.

Proiectul vizează optimizarea operării infrastructurii și creșterea siguranței în exploatare, vine în completarea celui aflat deja în derulare la nivelul Companiei de Apă Someș, prin care se implementează un sistem informatic integrat pentru toate investițiile realizate în cadrul unui proiect european în valoare de peste 400 milioane de euro.

„Digitalizând, nu se mai impune ca cetățenii să fie deranjați, sistemul generând citire și facturare automată”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Proiectul privind eficientizarea și sustenabilitatea, prin digitalizare, a infrastructurii de apă din județul Cluj urmează să fie depus pentru finanțarea europeană în cadrul POIM 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 9.908.291 lei, din care 9.306.000 este valoarea eligibilă nerambursabilă, 186.120 lei reprezintă cofinanțarea de 2% din valoarea cheltuielilor eligibile nerambursabile asigurate de Consiliul Județean Cluj, restul sumei fiind suportată de Compania de Apă Someș S.A.



Sursa: economedia.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri