10.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024

Coaliția anunță astăzi calendarul alegerilor

Publicat pe



Surse politice au declarat că ședința în care se va decide dacă vor fi comasate alegerile va avea loc miercuri, la ora 8.00.

De la ora 16.00 vor fi ședințe interne. Va fi CPN la PSD și BPN la PNL, în cadrul ședințelor urmând să fie validate deciziile de conducerile celor două partide.

„Sunt ferm convins că mâine (miercuri – n.r.), atât eu, cât și președintele Nicolae Ciucă, vă vom răspunde la aceste întrebări. Este incorect ca în timpul unor negocieri și unor discuții eu să vă spun cum se va face. Eu vreau să iau, împreună cu președintele Nicolae Ciucă, cea mai bună decizie în ceea ce privește românii, viitorul României și stabilitatea României”, afirmă Marcel Ciolacu.

El spune că nu este o negociere pe funcții, ci sunt două programe de armonizat.

„Este o cale foarte clară împotriva extremismului din România, care există în acest moment și trebuie să recunoaștem acest lucru. Vom vedea și percepția…



Sursa: jurnalul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri