25.9 C
București
miercuri, 10 august 2022

Comisia Europeană propune actualizarea normelor UE pentru protecţia consumatorilor și interzicerea dezinformării ecologice

Publicat pe


Comisia Europeană a propus miercuri actualizarea normelor UE în materie de protecţie a consumatorilor în scopul de a consolida rolul acestora în cadrul tranziţiei verzi şi interzicerea dezinformării ecologice, se menţionează într-un comunicat al Executivului comunitar, conform Agerpres.

În urma actualizării acestor norme, consumatorii vor putea face alegeri în cunoştinţă de cauză şi respectuoase faţă de mediu atunci când îşi fac cumpărăturile, se precizează în comunicat.

Potrivit Comisiei Europene, consumatorii vor avea dreptul să ştie pentru cât timp este proiectat să dureze un produs şi cum şi dacă acesta poate fi reparat. În plus, normele vor consolida protecţia consumatorilor împotriva menţiunilor nefiabile sau false legate de mediu, interzicând „dezinformarea ecologică” şi practicile care induc în eroare consumatorii cu privire la durabilitatea unui produs.

Astfel, Comisia Europeană a propus modificarea Directivei privind drepturile consumatorilor în sensul de a obliga comercianţii să furnizeze consumatorilor informaţii privind durabilitatea şi posibilitatea de reparare a produselor.

În ceea ce priveşte durabilitatea produselor, consumatorii trebuie să fie informaţi cu privire la durabilitatea garantată a produselor: dacă producătorul unui bun de consum oferă o garanţie comercială de durabilitate mai mare de doi ani, comerciantul trebuie să furnizeze această informaţie consumatorului. În cazul bunurilor consumatoare de energie, vânzătorul trebuie să informeze consumatorii şi atunci când producătorul nu a oferit informaţii privind garanţia comercială de durabilitate.

Cât priveşte reparaţiile şi actualizările, comerciantul trebuie, de asemenea, să furnizeze informaţii relevante privind reparaţiile, cum ar fi punctajul privind posibilitatea de reparare, atunci când este cazul, sau alte informaţii relevante privind reparaţiile, furnizate de producător, cum ar fi disponibilitatea pieselor de schimb sau a unui manual de reparaţii. În cazul dispozitivelor inteligente şi al conţinutului şi serviciilor digitale, consumatorul trebuie, de asemenea, informat cu privire la actualizările de software furnizate de producător.

Conform Comisiei Europene, producătorii şi comercianţii vor decide cu privire la modalitatea cea mai adecvată de a furniza aceste informaţii consumatorului, fie pe ambalaj, fie în descrierea produsului pe site-ul internet. În orice caz, aceste informaţii trebuie furnizate înainte de cumpărare şi într-un mod clar şi inteligibil.

Comisia Europeană a propus şi mai multe modificări ale Directivei privind practicile comerciale neloiale (DPCN). În primul rând, lista caracteristicilor produsului cu privire la care un comerciant nu poate induce în eroare consumatorii a fost extinsă pentru a acoperi impactul de mediu sau social, precum şi durabilitatea şi potenţialul de reparare.

Totodată, au fost adăugate noi practici care sunt considerate înşelătoare în urma unei evaluări de la caz la caz, cum ar fi menţionarea viitoarelor performanţe de mediu fără angajamente şi ţinte clare, obiective şi verificabile şi fără un sistem de monitorizare independent.

De asemenea, directiva a fost modificată prin adăugarea de noi practici pe lista existentă a practicilor comerciale neloiale interzise, aşa-numita „listă neagră”. Acestea vor include, printre altele: lipsa informării cu privire la caracteristicile introduse pentru a limita durabilitatea, de exemplu, un software care opreşte sau reduce funcţionalitatea bunului după o anumită perioadă de timp; formularea de menţiuni generice şi vagi referitoare la protecţia mediului atunci când nu se poate demonstra o performanţă de mediu excelentă a produsului sau a comerciantului, cum ar fi menţiuni generice referitoare la mediu de genul „ecologic”, „eco” sau „verde”, care sugerează sau creează în mod greşit impresia de performanţe de mediu excelente; formularea unei menţiuni ecologice cu privire la întregul produs, atunci când aceasta se referă în realitate doar la un anumit aspect al produsului; afişarea unei etichete voluntare de durabilitate care nu se bazează pe un sistem de verificare de către terţi sau instituit de autorităţile publice; lipsa informaţiilor privind faptul că funcţionalitatea unui bun este limitată atunci când se utilizează consumabile, piese de schimb sau accesorii care nu sunt furnizate de producătorul original.

Aceste modificări urmăresc să asigure securitatea juridică pentru comercianţi, dar şi să faciliteze asigurarea respectării legii în cazurile de dezinformare ecologică şi obsolescenţă prematură a produselor. Mai mult, prin garantarea corectitudinii menţiunilor legate de mediu, consumatorii vor putea alege produse care sunt cu adevărat mai bune pentru mediu decât produsele concurente. Acest lucru va încuraja concurenţa pentru produse mai durabile din acest punct de vedere, reducând astfel impactul negativ asupra mediului.

Vicepreşedintele CE pentru Valori şi Transparenţă, Vera Jourova, a menţionat că instituţia sprijină consumatorii care doresc din ce în ce mai mult să aleagă produse care durează mai mult timp şi care pot fi reparate.

„Sprijinim consumatorii care doresc din ce în ce mai mult să aleagă produse care durează mai mult timp şi care pot fi reparate. Trebuie să ne asigurăm că angajamentul lor nu este afectat de informaţii înşelătoare. Prin această propunere, le punem la dispoziţie noi instrumente solide pentru a face alegeri în cunoştinţă de cauză şi, totodată, sporim durabilitatea produselor şi a economiei noastre”, a menţionat Vera Jourova.

De asemenea, comisarul UE pentru Justiţie, Didier Reynders, a subliniat că a constatat o creştere a practicilor de „dezinformare ecologică”.

„Dacă nu începem să consumăm mai durabil, nu vom atinge obiectivele Pactului nostru verde european, pur şi simplu. În timp ce majoritatea consumatorilor sunt dispuşi să contribuie, am constatat şi o sporire a practicilor de ‘dezinformare ecologică’ şi de obsolescenţă prematură. Pentru a deveni adevăraţii actori ai tranziţiei verzi, consumatorii trebuie să aibă dreptul la informare care să le permită alegeri durabile. De asemenea, ei trebuie să fie protejaţi împotriva practicilor comerciale neloiale care abuzează de interesul lor de a cumpăra produse ecologice”, a afirmat comisarul UE pentru Justiţie.

În etapa următoare, propunerile Comisiei vor fi examinate de către Consiliul şi Parlamentul European. O dată ce vor fi adoptate şi transpuse în legislaţia naţională a statelor membre, consumatorii vor avea dreptul la măsuri reparatorii în caz de încălcare, inclusiv prin intermediul procedurii de recurs colectiv în temeiul Directivei privind acţiunile în reprezentare.

Revizuirile propuse ale legislaţiei UE privind dreptul consumatorilor au fost anunţate în Noua agendă privind consumatorii şi în Planul de acţiune privind economia circulară.

Revizuirile urmăresc să sprijine schimbările necesare în comportamentul consumatorilor pentru a se atinge obiectivele climatice şi de mediu din cadrul Pactului verde european, asigurându-se o mai bună informare a consumatorilor cu privire la durabilitatea şi potenţialul de reparare al produselor, precum şi protejând consumatorii de practicile comerciale care îi împiedică să facă cumpărături de o manieră mai durabilă.

La elaborarea propunerii, Comisia a consultat peste 12 000 de consumatori, precum şi întreprinderi, experţi în domeniul protecţiei consumatorilor şi autorităţi naţionale. Verificarea fiabilităţii menţiunilor ecologice privind produsele a fost considerată ca fiind cel mai mare obstacol în calea angajării consumatorilor în favoarea tranziţiei verzi. Aproximativ jumătate dintre respondenţi au declarat că ar fi dispuşi să plătească în plus pentru ca un produs să dureze mai mult fără a fi nevoie de reparaţii.

Cercetările arată şi că consumatorii se confruntă cu practici comerciale neloiale, care îi împiedică în mod activ să facă alegeri durabile. Obsolescenţa prematură a bunurilor, menţiunile ecologice înşelătoare („dezinformarea ecologică”), lipsa de transparenţă şi de credibilitate a etichetelor privind durabilitatea sau a instrumentele de informare cu privire la durabilitate sunt practici curente.

Sursa foto: Vera Jourova/Facebook



Sursa: www.g4media.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri