31 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

Comunitatea Elenă „Elpis” ajută nevoiaşii din localitățile Lumina și Săcele

Publicat pe



Din păcate, în secolul XXI există oameni amărâți care suferă de foame și care nu au cu se îmbrăca. Toți aceștia vor fi sprijiniți, în perioada următoarea de către Comunitatea Elenă „Elpis” Constanța, care anunță că a început strângerea de fonduri pentru acțiunea caritabilă de Florii. Aceasta este intitulată „De Paște dăruieşte bucurie” şi se va desfășura în data de 16 aprilie. În cadrul acestei acțiuni vor fi ajutate familii din localitățile Lumina și Săcele, unele cu grave probleme de sănătate sau financiare. Aceste gesturi, făcute din suflet, sunt organizate pentru ca toţi semenii noştri să simtă, măcar un strop din fericirea sărbătorilor pascale. Pentru cei interesaţi, donațiile se pot face în contul RO54BSEA0030000000334369, deschis la banca Credit Agricole, sucursala Constanța, precum și la sediul Comunității Elene „Elpis” din strada Aristide Karatzali 16. De asemenea, tot la sediul comunității se pot aduce alimente neperisabile și haine (noi) ce vor fi donate celor aflați în nevoie. „Cine dorește să participe la distribuirea ajutoarelor în data de 16 aprilie este așteptat, cu mare bucurie, alături de noi. Detaliile despre ora plecării le vom face în timp util pe paginile noastre, inclusiv cea de Facebook”, a precizat preşedintele comunităţilor, Anton Antoniadis. 





Sursa: cugetliber.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri