3.7 C
București
sâmbătă, 3 decembrie 2022

Concluzie la centrala nucleară: „Integritatea fizică a fost încălcată”

Publicat pe



UPDATE ‘Integritatea fizică a centralei’ nucleare ucrainene de la Zaporojie, ocupată de trupele ruse, ‘a fost încălcată de mai multe ori’, a declarat joi directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, după ce a inspectat această instalaţie, transmite AFP.

‘Integritatea fizică a centralei a fost încălcată de mai multe ori’, a declarat Grossi presei la revenirea sa, împreună cu o parte a misiunii AIEA, în teritoriul controlat de Kiev.

‘Nu avem elemente pentru a evalua acest lucru’, însă ‘este ceva ce nu poate continua să se producă’, a adăugat el.

Grossi a mai spus că mai mulţi membri ai misiunii AIEA vor rămâne până ‘duminică sau luni’ pentru a studia în amănunţime situaţia de la această centrală, cea mai mare din Europa şi al cărei sit a fost bombardat în mai multe rânduri, provocând temeri legate de o catastrofă nucleară.

‘Avem mult de lucru aici pentru a analiza anumite aspecte tehnice’, a arătat el.

De asemenea, AIEA contează pe ‘stabilirea unei prezenţe continue’ la centrală dincolo de această dată, a spus Grossi, fără alte precizări.

Sosit la centrală mai devreme în cursul zilei, venind din oraşul Zaporojie, după un traseu de circa 120 km, Grossi a afirmat că a văzut ‘multe lucruri’ în cele ‘patru sau cinci ore’ petrecute la faţa locului.

‘Am putut să vizităm tot situl. Eu am fost în unităţile (reactoarelor, n.red.), am văzut sistemul de urgenţă şi alte încăperi, sălile de control’, a enumerat el, lăudând personalul ucrainean care continuă să lucreze la centrală de la ocuparea acesteia în martie de armata rusă.

‘Bineînţeles, ei sunt într-o situaţie dificilă, dar au un grad de profesionalism incredibil’, a remarcat Grossi.

În fine, el descris ‘situaţia destul de dificilă’ a echipei sale, care a auzit tiruri intense în timpul călătoriei spre centrală şi traversând linia frontului.

‘Au fost momente în care erau evidente tiruri, de mitraliere grele, de artilerie, de mortiere de două sau trei ori, am fost foarte neliniştiţi’, a recunoscut Rafael Grossi.

Inspectori ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică au sosit joi la centrala nucleară Zaporojie, controlată de ruşi în sud-estul Ucrainei.

Un reporter al agenţiei Reuters a văzut echipa AIEA sosind la centrală într-un mare convoi cu o prezenţă puternică a soldaţilor ruşi în apropiere.

Sosirea delegaţiei a fost amânată după informaţii care au circulat joi mai devreme că lupte aveau loc în jurul celei mai mari centrale nucleare din Europa, pe care Rusia o controlează din martie





Sursa: www.cotidianul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri