0.9 C
București
marți, 31 ianuarie 2023

Confirmat de Casa Albă: SUA vor trimite sisteme Patriot în Ucraina. Biden ar urma să facă anunțul alături de Zelenski / Cât de mult pot influența situația de pe front

Publicat pe


Casa Albă a confirmat că președintele Joe Biden va anunța că Statele Unite vor trimite Ucrainei invadate de Rusia sisteme de apărare antiaerienă Patriot, conform The Guardian. Miercuri, liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, urmează să ajungă în SUA, fiind prima sa prima călătorie în afara țării de la invazia Rusiei în Ucraina, în 24 februarie.

Sistemul de apărare antirachetă Patriot al NATOFoto: EyePress News / Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Joe Biden va anunța un nou pachet „semnificativ”, de aproape două miliarde de dolari, de asistență de securitate pentru Ucraina, a transmis Casa Albă.

Conform sursei citate, noul pachet de asistență militară pentru Ucraina va include o baterie de rachete Patriot „pentru apărarea poporului ucrainean împotriva atacurilor barbare ale Rusiei asupra infrastructurii critice a Ucrainei”.

„Vom instrui forțele ucrainene cu privire la modul de operare a bateriei de rachete Patriot într-o țară terță”, a adăugat Casa Albă.

Conform CNN, Statele Unite vor instrui în Germania forţele ucrainene pentru a opera sistemul Patriot.

Volodimir Zelenski, vizită în Statele Unite

Anunțul Statelor Unite privind acordarea unui nou pachet de ajutor militar Ucrainei coincide cu o vizită pe care Zelenski o face miercuri la Washington, la doar o zi după ce a fost într-o vizită pe linia frontului din estul Ucrainei.

Preşedintele american Joe Biden a publicat o declaraţie în care anunţă că Volodimir Zelenski merge miercuri la Casa Albă, iar apoi se va adresa Congresului, conform The Guardian. De asemenea, cei doi lideri vor susține declarații de presă comune.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a transmis că Biden l-a invitat pe Zelenski la Washington „pentru a sublinia angajamentul de durată al Statelor Unite faţă de Ucraina”: „Vizita va sublinia angajamentul ferm al Statelor Unite de a sprijini Ucraina atât timp cât va fi nevoie, inclusiv prin furnizarea de asistenţă economică, umanitară şi militară”.

Ea a mai spus că anunțul privind acordarea pachetului de asistenţă de securitate „pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruse” va fi făcut de Biden în timpul vizitei lui Zelenski.

De asemenea, Volodimir Zelenski a confirmat, miercuri dimineaţă, pe Twitter, că este în drum spre Washington şi că se va adresa Congresului SUA: „Sunt în drum spre SUA, pentru a consolida rezistenţa şi capacităţile de apărare ale Ucrainei. Eu şi preşedintele Biden vom discuta în special despre cooperarea între Ucraina şi SUA. Voi ţine, de asemenea, un discurs în Congres şi voi avea o serie de întâlniri bilaterale”.

De ce este importantă vizita lui Zelenski în SUA, la 301 zile de la izbucnirea războiului

Vizita liderului ucrainean la Washington ar urma să dureze doar câteva ore, dar va consolida în mod simbolic rolul SUA ca arsenal al democrației în războiul acerb pentru supraviețuirea Ucrainei, scrie CNN.

Organizată rapid de oficialii americani şi ucraineni în ultimele 10 zile, această deplasare pe timp de război este menită să demonstreze angajamentul american continuu faţă de Ucraina, într-un moment în care capacitatea lui Biden de a menţine acest sprijin în ţară şi în străinătate este pusă la încercare, mai notează CNN.

Biden „va întări cu ocazia acestei vizite mesajul fundamental către preşedintele Zelenski, către poporul ucrainean, către poporul american şi către lumea întreagă, în mod public, că Statele Unite vor fi alături de Ucraina atâta timp cât va fi nevoie”, a declarat un înalt oficial al administraţiei.

Cât de mult poate influența sistemul Patriot soarta războiului?

Sistemele de rachete Patriot sunt printre cele mai cerute de aliați în zonele disputate ale lumii, ca un scut râvnit împotriva rachetelor.

În Europa, în Orientul Mijlociu și în Pacific, ele protejează împotriva unor potențiale atacuri din Iran, Somalia și Coreea de Nord.

Experții spun însă că eficiența sistemului este limitată și că este posibil ca acesta să nu fie un element care să schimbe situația în războiul din Ucraina, potrivit Al Jazeera.

Patriot este un sistem de rachete ghidate sol-aer care a fost implementat pentru prima dată în anii ’80 și care poate viza avioane, rachete de croazieră și rachete balistice cu rază mai scurtă de acțiune. Fiecare baterie are câte o unitate de tragere (patru lansatoare montate/atașate fiecare pe câte un camion, un radar, o unitate de conducere a focului, generatoare și alte echipamente).

Împotriva rachetelor de croazieră și a dronelor, subliniază Ian Williams, valoarea Patriot este limitată deoarece radarul acestora are un unghi de acoperire de 120 de grade, în timp ce NASAMS monitorizează orizontul la 360 de grade, potrivit AFP.

O baterie Patriot poate avea nevoie de până la 90 de soldați pentru a o opera și întreține, iar timp de luni de zile SUA au fost reticente în a furniza Ucrainei acest sistem complex.

Au existat și temeri că desfășurarea sistemului ar putea provoca Rusia sau că ar exista riscul ca o rachetă lansată să ajungă să lovească în interiorul Rusiei, ceea ce ar putea duce la o escaladare și mai mare a conflictului.

Sistemul antiaerian Patriot pe care Statele Unite ar urma să-l furnizeze Ucrainei ar transmite un mesaj puternic de sprijin pentru Kiev și ar trebui să consolideze apărarea antiaeriană a țării într-un moment în care Rusia îi bombardează infrastructura, dar acest echipament nu este un panaceu, a scris AFP.

Un fost oficial militar de rang înalt care cunoaște sistemul Patriot a declarat că acesta va fi eficient împotriva rachetelor balistice cu rază scurtă de acțiune și că reprezintă un mesaj puternic de susținere din partea SUA, dar o baterie nu va schimba cursul războiului.

Oficialul, care a vorbit sub protecția anonimatului deoarece acordul cu Ucraina nu a fost încă făcut public, a precizat că o baterie Patriot are o rază lungă de tragere, dar poate acoperi doar o zonă limitată. De exemplu, Patriot poate proteja eficient o bază militară mică, dar nu poate proteja pe deplin un oraș mare precum Kievul. Acestea ar putea asigura doar acoperirea unui segment al unui oraș.



Sursa: www.hotnews.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri