12.6 C
București
miercuri, 28 septembrie 2022

Consilier al şefului de cabinet al lui Zelenski: Cel târziu la începutul lunii mai ar trebui să avem un acord de pace

Publicat pe



Oleksi Arestovici, consilier al şefului de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că războiul ar trebui să se termine cel târziu la începutul lunii mai, pentru că Rusia nu va mai avea resurse pentru a susţine invazia.

Arestovici a precizat momentul opririi războiului depinde de câte resurse este dispus Kremlinul să folosească în această ofensivă.

“Cred că nu mai târziu de mai, începutul lunii mai, ar trebui să avem un acord de pace, poate mult mai devreme. Vom vedea, eu vorbesc de cele mai târzii date posibile”, a afirmat el, conform Reuters, scrie News.ro.

“Suntem la răscruce acum: fie va fi un acord de pace rapid, într-o săptămână sau două, cu retragerea trupelor şi tot ce mai implică, fie va exista o tentativă de a aduna să zicem nişte sirieni pentru runda doi şi, când îi ‘măcinăm’ şi pe ei, un acord la jumătatea lunii aprilie sau spre sfârşitul lunii aprilie”, a precizat consilierul ucrainean.

Un scenariu “total nebun” ar fi ca Rusia să trimită recruţi care să aibă doar o lună de pregătire, a adăugat Arestovici.

El a mai spus că şi după ce se va semna un acord de pace ar mai putea exista mici ciocniri timp de un an.



Sursa: stirileprotv.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri