Numărul cazurilor de rujeolă a crescut în rândul copiilor, pentru că acoperirea vaccinală a scăzut sub 90% din populația de copii, a explicat ministrul Sănătății. Alexandru Rafila a reamintit de Ordinul elaborat de minister prin care dacă apare un focar epidemic în şcoală, atunci elevii nevaccinaţi stau acasă până se încheie focarul. „Nu este vorba de vreo condiţionalitate de a veni la şcoală”, a adăugat social-democratul care a subliniat că i se pare foarte periculos şi iresponsabil ca subiectul vaccinării în rândul copiilor să fie abordat politicianist de către AUR, deoarece aici nu mai este vorba de formaţiuni politice, ci de sănătatea celor mici.
„Avem focare epidemice. Se întâmplă de exemplu la pojar, la rujeola se întâmplă acest lucru. Asta este una dintre consecinţe. Atunci când scade acoperirea vaccinală sub 90% din populaţia de copii, atunci virusul începe să circule şi în comunităţi în care există copii nevaccinaţi acest lucru se poate întâmpla. Noi ca să reducem riscurile pentru aceşti copii care sunt nevaccinaţi am elaborat un Ordin, şi el de asemenea foarte mult dezbătut, în care nu trebuie altceva decât să ştim statusul copilului, dacă este vaccinat sau nevaccinat, şi în funcţie de acest lucru, dacă apare de exemplu un focar epidemic într-o şcoală, atunci copiii nevaccinaţi stau acasă până se încheie focarul. Sună de bun simţ în a îi proteja. Nu este vorba de vreo condiţionalitate de a veni la şcoală. Nu, nici vorbă despre asta, dar dacă evoluează un focar epidemic, un timp – săptămână, 10 zile, copilul stă acasă. Şi în felul acesta îi putem proteja şi nu se îmbolnăveşte dacă nu este vaccinat”, a afirmat Alexandru Rafila, întrebat miercuri la Antena 3 CNN despre faptul că mulţi medici din spitalele de boli infecţionase se plâng de faptul că au apărut multe cazuri de rujeolă în această perioadă şi despre faptul că a scăzut acoperirea vaccinală cu 10%, iar românii nu îşi mai vaccinează aşa mult copiii.
„Mie mi se pare că toată discuţia asta este foarte periculoasă, iresponsabilă”, a mai spus Rafila, citat de News.ro.
„Faptul că ea a fost abordată politicianist de un anumit partid politic mi se pare foarte grav, pentru că noi nu discutăm acum despre opţiuni politice, discutăm despre sănătatea copiilor. În plus această Strategie la care făceaţi referire se introduce acest concept al vaccinării oamenilor pe tot parcursul vieţii, absolut facultativ. Deci cine doreşte se duce la medicul de familie şi solicită o reţetă pentru vaccinul care va compensat într-o proporţie mai mare sau mai mică în funcţie de tipul de afecţiune pe care o are sau vârsta persoanei. Fetele şi băieţii până la 18 ani primesc prescripţie pentru vaccinul HPV, dacă părinţii lor doresc acest lucru. De asemenea, femeile cu vârsta între 18 şi 45 de ani vor putea să benficieze de o…