16.7 C
București
luni, 3 octombrie 2022

CTP: Cetățeni bolșevici trăgând în păsările purtătoare de salmonella vi se pare absurd? Asta s-a petrecut

Publicat pe



Gazetarul Cristian Tudor Popescu a povestit la Digi24 o întâmplare din 1959 petrecută în China, când gânditorii Partidului Comunist au declarat război rândunicilor de pădure pe motiv că ele s-ar hrăni cu recoltele țării. Rezultatul, după exterminarea unui miliard de păsări, a fost că recoltele au fost distruse de lăcuste, așa că Beijingul a trebuit să reimporte aceste păsări din Uniunea Sovietică. La fel de absurdă, spune gazetarul, este și ideea lansată acum de propaganda Kremlinului că Ucraina s-ar folosi de păsările migratoare pentru a răspândi un agent patogen pe post de armă biologică.

„Nici propaganda sovietică nu mai e aia de pe vremuri, domnule! Aia era, totuși, parcă ceva mai rafinată. Nu știu, parcă Molotov era ceva mai rafinat decât Lavrov”, constată, sarcastic, Cristian Tudor Popescu.

„În primul rând, în legătură cu valoarea de adevăr a afirmației Kremlinului că acolo sunt arme biologice, făcute de ucraineni cu americanii, trebuie să luăm în considerare afirmația făcută de dl. Lavrov în fața întregului glob terestru: Rusia nu a invadat Ucraina! După o asemenea afirmație mai poate fi creditată orice afirmație a Kremlinului? Chiar dacă spune Kremlinul acum că mâine va răsări soarele, eu cred că trebuie să ne gândim bine”, a spus gazetarul.

El a comentat în cheie ironică ultima născocire a propagandei Kremlinului în legătură cu o presupusă armă biologică pe care ucrainenii ar pregăti-o împreună cu americanii, subliniind infantilitatea unei astfel de teorii:

„Asta cu păsările mi-a plăcut mult! Deci, cum fac ucrainenii și americanii? Infectează păsări migratoare și trimit păsările migratoare cu respectivul microb. Poate să fie și de salmonella! Am văzut salmonella pe listă! Salmonella! Adică, e o salmonelă mai a dracului. Avem noi salmonella, în ouă! A găsit acu’ ANPC-ul prin ouă. Deci în România e la salmonella, avem peste tot, în supermarketuri, e salmonella din greu! Am putea și noi să facem o armă biologică la câtă salmonella avem!

Deci, se duc păsările în Uniunea Sovietică și-i infectează pe cetățenii sovietici, trimise de aici. Ce-ar urma acum să se întâmple? Vă imaginați, de pildă, detașamente de cetățeni sovietici, înarmați cu puști cu aer comprimat care trag în păsări, în tot ce mișcă pe cerul Uniunii Sovietice? Vi se pare grotescă, vi se pare fantasmagorică imaginea asta? De ce vă întreb? Pentru că nu e improbabilă, ea s-a petrecut!

S-a petrecut în 1959. Numai că s-a întâmplat la vecinul și prietenul URSS-ului. În China! Iar soluția a venit de la URSS către China”, a dezvăluit CTP.

„Să vă spun ce s-a întâmplat. China condusă de Mao Zedong a ajuns la concluzia că trebuie să facă recolte mai mari, să crească mult recoltele, că e nevoie. Bun. Cum? Lichidând dăunătorii! Și ce-au identificat ei ca dăunător, filosofii de la Beijing? Oamenii de la Partidul Comunist au identificat așa-numita rândunică de copac. Rândunica de copac din China, care mănâncă recoltele, domnule! Imediat, propaganda chineză a și asimilat-o cu burghezul gras, care mănâncă ceea ce muncește țăranul. Așa cum la noi era că uliii sunt chiaburii și găinile sunt țărănimea săracă. Erau și mijlocașii ceva, deci tot o imagine de-asta aviară a propagandei din anii ’50 în România. 

Odată identificate aceste rândunici de copac, au fost trimise detașamente de studenți înarmați, cum v-am spus, cu puști cu care să tragă în rândunici. Le-au distrus. De asemenea, s-au făcut hoarde de voluntari, care să se ducă și să le distrugă rândunicilor cuiburile, să le spargă ouăle, să le omoare puii.

Ca să nu se așeze, însă, pe pământ și să le mănânce recolta, foloseau tingiri, vase, în care băteau cu linguri, cu ce aveau, sau tobe și zgomotul ăsta le făcea să nu coboare pe pământ și se roteau în aer rândunelele până când cădeau moarte. Ca să se refugieze, săracele, s-au dus la Ambasada Poloniei. Chinezii au înconjurat ambasada bătând în tingiri până când a fost nevoie să care personalul ambasadei poloneze rândunicile cu lopata și cu roaba de-acolo. Un miliard de rândunici au fost omorâte de chinezi în felul acesta”, a povestit Cristian Tudor Popescu.

Povestea nu se încheie însă aici. „După aceea, s-a întâmplat ceea ce avertizase un biolog de mare renume al Chinei din acea perioadă: Domnule, nu faceți asta, distrugeți un echilibru ecologic! Au făcut autopsii și au constatat că rândunica nu se hrănea în principal cu grâul lor. Se hrănea cu insecte și în special cu lăcuste.

Și a urmat distrugerea recoltei, câtă era, a Chinei de către lăcuste.

În disperare de cauză, chinezii au reimportat din URSS rândunici de copac, ca să repopuleze și să rezolve problema. Și ce a urmat după-aia a fost Marea Foamete din timpul Marelui Salt Înainte.

Deci, iată ce poate să creeze dictatura. În cazul de față, dictatura bolșevică, comunistă”, și-a încheiat CTP relatarea întâmplării de acum mai bine de șase decenii.

Editor : Luana Pavaluca



Sursa: www.digi24.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri