25 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

Cum deosebim gripa de coronavirus şi o viroză respiratorie. Precizările medicilor

Publicat pe



Cazurile de răceli şi viroze au crescut cu 70%, în ultimele două săptămâni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar spitalele şi cabinetele medicilor de familie sunt pline de pacienți.

Gripa este mai severă decât tulpina Omicron, avertizează medicii, în contextul în care masca nu mai este obligatorie în locurile publice, iar numărul infecţiilor respiratorii a explodat, scrie Adevărul.

Doar la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi sunt internate peste 20 de persoane confirmate cu gripă. Unul dintre pacienţi a avut nevoie să fie transferat către Anestezie şi Terapie Intensivă, după ce starea sa de sănătate s-a agravat.

Gripa debutează brusc

Medicii ieşeni atrag atenţia că, odată cu relaxarea măsurilor, mai ales după ce purtarea măştii de protecţie nu a mai fost obligatorie, a crescut vizibil numărul celor care ajung la spital cu simptome de gripă.

„Gripa, cea mai gravă formă de viroză respiratorie, este o boală imunosupresoare, acest lucru însemnând că scade imunitatea organismului. Prezintă un debut brusc, în câteva ore, cu febră înaltă, cefalee, adică durere de cap, durere la nivelul globilor oculari, mialgii, dureri la nivelul muşchilor, astenie marcată. În cazuri rare, curge nasul sau este prezentă tusea”, a declarat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi.

Femeile însărcinate şi bolnavii cronici

Deşi, de cele mai multe ori, pentru persoanele sănătoase gripa nu reprezintă un pericol vital, pentru persoanele cu afecţiuni cronice sau pentru femeile însărcinate este nevoie de o atenţie sporită.

„Un tratament nespecific, luat după ureche şi nerecomandat de către medic după efectuarea testului care confirmă gripa, poate agrava starea de sănătate a pacientului. Tratamentul specific, administrat în caz de gripă, durează şapte zile”, a mai precizat dr. Florin Roşu.

Comparativ, o simplă viroză respiratorie vine la pachet cu rinoree (curgerea nasului), nas înfundat, tuse umedă, astenie uşoară şi febră până la 38 de grade sau deloc.

Pentru prevenirea infectării, medicii recomandă să purtăm în continuare masca de protecţie, în special în zonele aglomerate, dar şi să ne vaccinăm antigripal.

„Prevenţia se poate realiza în două moduri: o metodă nespecifică şi banală – purtarea măştii, evitarea spaţiilor aglomerate, localuri, mijloace de transport în comun şi una specifică, recomandată, prin vaccinare. De aceea, sfătuim populaţia să facă tot ce este sănătos pentru a-şi îngriji sănătatea la fel de mult cum îşi îngrijesc şi celelalte aspecte ale vieţii”, a completat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Gripă versus Omicron

Persoanele nevaccinate antigripal pot dezvolta o formă gravă a bolii, chiar cu simptome mult mai severe decât cele ale infecţiei cu Sars-Cov-2. Specialiştii au precizat că gripa poate fi mult mai gravă decât tulpina Omicron.

„Trebuie precizat că există posibilitatea ca anumiţi pacienţi, şi mai ales cei nevaccinaţi, să dezvolte simptome mult mai severe decât persoanele infectate cu noua tulpină Covid-19, Omicron. Gripa are o simptomatologie destul de severă. Tipul de gripă identificat în acest sezon la pacienţi este de tip A”, a mai spus medicul din Iași.

Medicii le recomandă celor care fac gripă să se izoleze, să se odihnească şi să bea multe lichide. Pentru pacienţii care sunt în categoria de risc statul le acordă vaccinul antigripal gratuit prin medicul de familie. În România, s-au imunizat împotriva gripei 1,4 milioane de oameni.





Sursa: www.gandul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri