Prima legendă luată la puricat e cea a lui Toma Alimoș, personaj inclus în circuitul scris al educației neaoșe (și) de poetul și omul politic Vasile Alecsandri (în acest sens cedăm cuvântul profesorului Gheorghiță Ciocioi, antropolog la Universitatea din București): „Toma Alimoș este un nume de erou de baladă (în fapt, cântec popular – termenul de baladă fiind relativ târziu intrat în limbă). Alimoș, asemenea multor alte nume de haiduci ori voievozi, din veacurile trecute, depășește granițele arealului românesc (în folclorul bulgar sunt destul de bine cunoscuți, de pildă, Mihai Viteazul, ori haiducul Stângă)”. V-am reținut atenția, da?
Origini turcești/arăbești pentru „voinicul mare la sfat”
Facem loc în continuare explicațiilor etnologului: „Alimoș e un nume cu origini turcești, chiar dacă ar putea fi vorba de un român, ori de un viteaz din Balcani. La sud de Dunăre, Alimoș are drept corespondent numele de Alimov (cu știuta terminație slavă), fiind provenit din turcă: âlim= învățat, înțelept, «om cu carte». Numele turcesc Âlim a fost preluat, la rându-i, din arabă – în Balcani fiind unul bine cunoscut, mai ales în trecut, printre cei peste un milion de turci (chiar mai numeroși până în 1880)”. În completare:
„De altfel, Toma Alimoș al românilor nu-și dezminte numele, fiind «’nalt la stat», dar, mai ales, «mare la sfat» (învățat), eroul nepărând a veni de foarte aproape, chiar dacă de puțină vreme se împământenise («Pe la mine ce-ai cătat?… Păduri mari mi-ai dărâmat»)…”
Pintea? Iubitor și strângător de arginți
Dar Pintea? E get-beget românesc? „Pintea este un nume întâlnit pe o arie destul de întinsă (deși nu unul foarte uzitat), din Maramureș până în nordul Greciei – în general, la români, bulgari și macedoneni. Numele este făcut celebru de un haiduc din Țara Lăpușului, îndată după ce Ardealul iese de sub suzeranitatea otomană, iar pașalâcul Ungariei își recăpătă statutul anterior, după controlul turc de peste 150 de ani (1541-1699)”. Interesant… „Pintio, Pintia, Pintev, Pintiev, Pintov sunt câteva din formele acestui nume întâlnite în trecut, dar și astăzi, la sud de Dunăre. Dacă la noi unii cercetători cred (fără dovezi sigure în privința evoluției numelui dat) că Pintea și-ar putea avea originea în Pintilie, Pantelei, Pantelimon, la sud de Dunăre acest nume este considerat ca fiind întru început un supranume, «pintia» însemnând iubitor/strângător de arginți (inclusiv prin jaf), avar, dornic de averi, calic”.
Supranume, nume, legendă
Mai mult: „Chiar dacă termenul este astăzi un arhaism, el este întâlnit adeseori în literatura cultă (la Ivan Vazov, de pildă), nu doar cea populară, exact cu acest sens. Origine sa este limba turcă: «pinti» – înțelesul fiind același. Poate că haiducul Pintea era…