26.1 C
București
marți, 5 iulie 2022

Dacă e aprilie, Rusia face masacre pe care apoi le dezminte

Publicat pe



Luna aprilie pare a fi o lună care a rămas în istorie ca perioada în care Rusia comite unele dintre cele mai răsunătoare și atroce masacre pe care le-a cunoscut omenirea.

Bucha, Borodianko, Mariupol sunt doar trei din orașele ucrainene pe care rușii le-au atacat, iar în urma lor a rămas un dezastru greu de imaginat pentru secolul al XXI-lea și pe care nimeni nu l-ar fi crezut repetat după ororile din al doilea război mondial.

Bucha va rămâne în memoria tuturor drept scena unui masacru. Peste 400 de localnici au fost, pur și simplu, executați de forțele ruse aflate în retragere, iar președintele Volodimir Zelenski spune că este vorba despre un genocid comandat într-un război de anihilare. NATO vorbește despre acte „oribile” și „absolut inacceptabile”, Germania cere să se facă lumină asupra „crimelor comise de armata rusă” împotriva civililor, în timp ce Franța spune că autoritățile ruse vor trebui să răspundă pentru aceste crime. Imaginile din satelit arată că rușii ar fi pregătit o groapă comună în Bucha încă din data de 10 martie. Între timp, au continuat bombardamentele rusești în Harkov și Nikoalev, cel puțin opt oameni au murit, potrivit digi24.ro.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a prezentat, în fața Parlamentului României, imagini șocante din Bucha: „Știm de peste 300 de oameni torturați”.

Volodimir Zelenski și-a cerut scuze pentru duritatea imaginilor, menționând că vrea să arate ce a văzut și el la Bucha.

„Priviți aceste imagini! Vor rămâne în istoria lumii”, a spus Volodimir Zelenski.

Preşedintele Ucrainei a afirmat că până acum autoritățile știu de „peste 300 de oameni torturați, oameni simpli, locuitori ai unui oraș simplu, care au avut mâinile legate la spate și au fost împușcați”.

Procurorul general al Ucrainei, Iryna Venediktova, a sugerat luni seară că în localitatea Borodyanka, situată la nord-vest de Kiev, situația este chiar mai îngrozitoare decât cea descoperită la Bucha. Aici s-ar afla cel mai mare număr de persoane ucise din localitățile regiunii Kiev. Nu a fost dată publicității nicio cifră oficială. Borodyanka are 12.000 de locuitori și se află la 25 de km de Bucha.

Venediktova a subliniat tot luni seară că procurorii împreună cu ofițerii de poliție regională din Kiev au descoperit o cameră de tortură la un sanatoriu de copii din Bucha.

„Vom stabili toate circumstanțele crimelor de război comise de Federația Rusă, persoanele implicate, și le vom aduce în fața justiției”, a declarat procurorul general al Ucrainei.

Compania Maxar a publicat imagini din satelit datate 10 martie și 31 martie, care arată că în apropierea Bisericii Sfântul Andrei din Bucha a fost săpată o groapă comună, conform stiri.tvr.ro.

Imaginile sunt o dovadă a faptului că sutele de crime descoperite sâmbătă și duminică au fost săvârșite cu mult timp înainte de momentul retragerii trupelor ruse din localitate, contrar celor susținute de Moscova.

Ministrul rus de externe spune că masacrul de la Bucha este „un atac fals” cu imagini „înscenate”

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a spus că masacrul de la Bucha este un „atac fals”, cu imagini „înscenate”, care e menit să submineze Rusia.

Rusia neagă atrocitățile din orașul ucrainean Bucha, unde sute de civili au fost uciși și aruncați în gropi comune. Presa rusă de stat a spus despre imagini că sunt „falsuri”, iar ulterior a acuzat „naziștii ucraineni” că ar fi ucis oameni. Într-o emisiune la mass media de stat, rușii au spus că crimele au fost planificate de Marea Britanie.

Totodată, un editorial șocant a fost publicat de presă oficială rusă RIA Novosti, semnat de politologul și filosoful rus Timofei Sergeitsev, care spune că Ucraina nu poate exista ca stat național și că ucrainenii trebuie denazificați: „o țară denazificată nu poate fi suverană.”

În aprilie, în decursul istoriei, Rusia a comis masacre care oferă lecții umanității despre cum să te aperi de un stat „fiară sălbatică”

Kremlinul respinge „categoric” orice acuzaţie legată de uciderea civililor în oraşul ucrainean Bucha şi afirmă că acuzaţiile ucrainene în această privinţă ar trebui tratate cu o marjă de îndoială.

„Respingem toate acuzaţiile în acest sens”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Scenariul se repetă. Acum 82 de ani, Rusia a lichidat zeci de mii de prizonieri polonezi, la Katyn, în vestul Rusiei, iar apoi a mușamalizat și a dat vina chiar pe germani pentru crimele comise acolo.

Masacrul de la Katyn a fost comis în 10 aprilie 1940

În 1940, Polonia era prinsă în menghină între agresiunea militară a Germaniei și cea a Uniunii Sovietice. Conflictul a ajuns la apogeu în primăvara acelui an în pădurea Katyn, din Rusia, unde sovieticii au ucis 22.000 dintre cei mai buni și mai străluciți polonezi din generația lor, apoi au încercat să dea vina pe naziști.

Masacrul de la Katyn și mușamalizarea care a urmat au influențat relațiile ruso-poloneze în următorii 70 de ani, iar acest eveniment rămâne chiar și astăzi unul dintre cele mai șocante momene ale istoriei.

După ce Polonia a fost împărțită între Germania și URSS, în 1939, cei mai mulți polonezi care nu erau eligibili pentru serviciul militar (cum ar fi femeile, copiii și cei vârstnici) au fost trimiși în regiuni îndepărtate ale imperiului sovietic, ca să moară. Cealaltă parte a societății poloneze a avut o altă soartă.

Printre victime se numărau ofițeri militari polonezi și inamici politici ai URSS, inclusiv politicieni și proprietari de pământ, precum și intelectuali: scriitori, profesori, ingineri și avocați.

Pe 5 martie 1940, Iosif Stalin a semnat un ordin de execuție a 21.857 dintre acești polonezi:

„Membrii diferitelor organizații contrarevoluționare și de spionaj, foștii latifundiari, proprietarii de fabrici, foștii ofițeri ai armatei poloneze și fugarii – sunt condamnați la pedeapsa capitală prin împușcare.”

În total, aproximativ 14.700 de soldați și 11.000 de civili polonezi care fuseseră membri de seamă ai societății au fost adunați pentru a fi executați într-unul dintre următoarele trei locuri: Katyn, Tver sau închisoarea din Harkov.

Prizonierilor le-au fost legate mâinile la spate cu sârmă sau funie și au fost executați sumar, cu un glonț în ceafă. Gropile comune pentru miile de oameni uciși în Katyn au fost săpate cu buldozerele, în aprilie și mai.

Între timp, în Tver, oamenii erau împușcați într-o cameră antifonată, apoi cadavrele erau urcate într-un camion. Cel mai prolific călău, Vasili Mihailovici Blohin, a susținut că a ucis aproape 7.000 de oameni în doar 28 de zile.

Cum a fost descoperit masacrul de la Katyn

O hotărâre a Curții Europene pentru Drepturile Omului a catalogat masacrul de la Katyn drept crimă de război. Soarta celor 22.000 de polonezi uciși în masacrul de la Katyn a rămas necunoscută până în 1943, când trupele naziste au descoperite gropile comune în pădure.

În 1941, guvernul polonez aflat în exil a căzut de acord să se alăture URSS în lupta împotriva naziștilor. Astfel, polonezii se așteptau ca ofițerii lor, despre care credeau că erau ținuți prizonieri, să fie eliberați de ruși.

Fiind interesați să ascundă adevărul, oficialii sovietici au susținut că ofițerii nu puteau fi găsiți și că probabil fugiseră în Manciuria. Însă, pe 13 aprilie 1943, germanii au descoperit gropi comune în pădurea Katyn și au sperat că această descoperire îi va întoarce pe polonezi împotriva sovieticilor.

Reprezentanții guvernului polonez au mers la fața locului și au ajuns la concluzia că sovieticii erau vinovați. Numai că oficialii americani și britanici nu doreau să-i piardă pe ruși ca aliați împotriva germanilor.

Astfel, Polonia a fost de acord să arunce vina pentru masacrul de la Katyn asupra germanilor. Sovieticii aveau să adauge masacrul de la Katyn pe lista de atrocități comise de naziști, în cadrul proceselor de la Nurnberg.

Colonelul John H. Van Vliet, prizonier de război american, a fost dus la Katyn în 1943 de către naziști, pentru a fi martorul atrocităților comise de sovietici. În raportul oficial, Van Vliet avea să-și amintească:

„Mirosul dulceag și grețos de putrefacție era peste tot. În dreptul gropilor comune, era copleșitor. Am urmat ghidul la fiecare groapă comună, călcând peste cadavre îngrămădite unul peste altul, cu fața de obicei în jos. De obicei, erau între cinci și șapte cadavre unul peste altul, acoperite cu aproximativ 1.5 metri de pământ.”

În urma investigației, Van Vliet s-a convins că trupurile aparțineau într-adevăr unor ofițeri polonezi și nu erau produsul vreunei înscenări a naziștilor.

Cizmele și hainele cadavrelor erau de calitate și se potriveau atât de bine victimelor, încât era clar că fuseseră croite individual, pe măsura fiecăruia. Dar Aliații au susținut versiunea sovietică până la prăbușirea URSS, în 1991.

Investigațiile legate de masacru au continuat și s-au desfășurat cu intermitențe, dar abia în 2012 s-a ajuns la o concluzie. La începutul anilor ’90, succesorul lui Gorbaciov, Boris Elțîn, a dus ordinul de execuție emis de Stalin la Varșovia și și-a cerut scuze în numele țării sale.

Abia în 2012, o hotărâre a Curții Europene pentru Drepturile Omului a stabilit că masacrul de la Katyn a fost o crimă de război comisă de sovietici.

Deliberând în favoarea familiilor victimelor, Curtea a stabilit că aceste familii „au suferit o dublă traumă: și-au pierdut rudele în război și au aflat adevărul despre moartea lor abia după 50 de ani.”

Masacrul de la Katyn a fost, timp de zeci de ani, o rană deschisă între Rusia și Polonia. Relațiile s-au înrăutățit după un al doilea eveniment tragic derulat lângă Katyn, la Smolensk: în 2010, avionul în care se afla un grup format din peste 90 de membri ai elitei militare și politice a Poloniei – inclusiv președintele Lech Kaczynski, soția sa, parlamentari și șefi ai armatei – s-a prăbușit.

Nu au existat supraviețuitori. În mod straniu, oficialii polonezi au murit cu puțin timp înainte de a participa al comemorarea a 70 de ani de la masacrul de la Katyn, conform incredibilia.ro.

Propaganda intensă desfășurată de ambele părți beligerante de-a lungul celui de-Al Doilea Război Mondial a dat naștere unor mituri care supraviețuiesc și astăzi. Cu toate că aceste mituri au ajuns să aibă rang de adevăr pentru cea mai mare parte a oamenilor, ele rămân, totuși, eronate. Cu ajutorul documentelor istorice, autorii acestei cărți demontează, în 23 de eseuri scrise pe înțelesul tuturor, câteva dintre aceste legende. Ce s-a întâmplat, de fapt, la Pearl Harbor? Erau membrii trupelor SS niște luptători de elită? A pierdut Germania războiul din cauza lui Hitler? Citind această carte, vei descoperi răspunsul la aceste întrebări și vei afla adevărul despre câteva dintre miturile celui de-Al Doilea Război Mondial.

1 aprilie 1941, masacrul de la Fântâna Albă, Katyn-ul românesc

Sistemul politic și social-economic introdus de bolșevici, bazat pe propagandă și teroare, care atenta direct la libertatea individuală, proprietatea și valorile tradiționale ale românilor bucovineni și basarabeni, a avut ca urmare o acută stare de nesiguranță a vieții și sărăcirea locuitorilor din teritoriile anexate de URSS, în urma notelor ultimative din iunie 1940.
Ocuparea nordului Bucovinei a făcut din românii lipsiți de dreptul elementar de a opta asupra cetățeniei lor, prizonieri ai imensului Gulag care era Uniunea Sovietică a “tătucului” Stalin. Moscova a evitat să încheie o convenție specială de repatriere cu România (așa cum a făcut cu Reich-ul), fiind conștientă că acest gest ar fi fost urmat de o înscriere masivă pe liste a locuitorilor din teritoriile ocupate, fapt ce nu putea decât să zdruncine din temelii mitul rolului “eliberator” al Armatei Roșii. Deoarece până la 30 martie 1941, au fost pregătite doar patru transporturi cu repatriați din nordul Bucovinei, mult sub numărul doritorilor, refugierea dincolo de linia de demarcație, prin ”vămile cucului”, a devenit treptat un fenomen de masă. În consecință, paza frontierei a fost consolidată de N.K.V.D prin instalarea de cuiburi de mitralieră, minarea unor porțiuni, intensificarea patrulelor și recrutarea de delatori și false călăuze, mai ales din rândul unor minoritari.

Cu toate acestea, se apreciază că aproximativ 7.000 de locuitori din Regiunea Cernăuți au reușit să ajungă cu bine în Vechiul Regat. Mulți au fost însă capturați sau și-au pierdut chiar viața cu prilejul acestor tentative disperate. Cel dintâi masacru a avut loc în februarie 1941, la Lunca, când un grup de 370 de persoane din Mahala și alte localități apropiate, au pornit pe valea Prutului până la frontiera ruso-română, dar, fiind trădați, în dreptul comunei Roftiana, au fost înconjurați de câteva sute de soldați și secerați cu mitralierele.

În primăvara anului 1941, starea de nemulțumire a populației din nordul Bucovinei, se va acutiza din cauza măsurilor tot mai dure pentru forțarea colectivizării agriculturii. În scop de intimidare, vor fi intensificate arestările și deportările din rândurile locuitorilor de aici. Autoritățile din oblastea Cernăuți au întreținut iluziile românilor, lansând zvonul că cine intenționează să se repatrieze poate să o facă pe baza unei simple cereri. Anunțul secretarului comunal din Pătrăuții de Jos, Izidor Cobeli, că se primesc cereri de repatriere, nu putea decât să întărească convingerea locuitorilor de pe valea Siretului despre iminenta deschidere a graniței cu România, între 1 și 10 aprilie. După toate probabilitățile, regimul bolșevic a vrut să testeze pentru ultima dată loialitatea românilor și a considerat că, dacă vor fi puține persoane care să dorească să fie înscrise în noile liste, le va putea ușor aresta și deporta în Siberia. Din pricina mulțimii cererilor autoritățile au refuzat să-și onoreze promisiunile, astfel încât românii au hotărât să trimită delegați prin sate pentru a organiza o altă deplasare la raion cu cererile de emigrare. De aici înainte, se pare că desfășurarea evenimentelor a scăpat de sub controlul administrației locale.

Pentru a sublinia caracterul pașnic al marșului, o delegație, condusă de Ilie Şcrobaneț, a cerut crucile și prapurii de la biserica din Suceveni, pe care au fost puse ștergare albe. Totodată, niciun participant nu avea, de această dată, armă sau alt obiect căruia i s-ar fi potrivit un astfel de calificativ.

La 1 aprilie 1941, o imensă mulțime (după unele surse, ridicându-se la câteva zeci de mii de persoane) întinsă pe mai mulți kilometri, formată din locuitori din Suceveni, Cupca, Pătrăuți, Prisăcăreni, Mihuceni etc, se îndrepta spre Adâncata, intonând cântece patriotice, de unde și-a continuat drumul spre Fântâna Albă, pentru a trece linia de demarcație. Capul coloanei a ajuns într-un loc situat la ieșirea din pădurea Bohorodici și zona de șes numită „Toloaca Lipovenilor”. Aici, românii, care deja erau escortați pe trei părți de grăniceri, s-au trezit în fața unei tranșee unde se găseau militari în poziție de luptă, în timp ce în spate așteptau cavaleriștii.

“Într-un cuvânt – remarca supraviețuitorul V. Ciobanu din Camenca – am nimerit între ciocan și nicovală”.
Asupra mulțimii lipsite de apărare, în care erau numeroși copii, femei și bătrâni, mitralierele au deschis un foc nimicitor.

“Se produce un măcel din cele mai groaznice […]. Vaetele de durere se înmulțesc. Toată toloaca e un țipăt și un plânset – se arăta în Monografia comunei Petriceni scrisă în 1941 – Pe toloaca Bahrineștilor și liziera de sud a com. Petriceni, mor în credința străbună peste o mie de buni români străpunși de gloanțele vrăjmașe”.

În scurt timp, întreg câmpul Varniței era împânzit de cadavre și oameni în agonie, alte victime căzând lângă biserica din Suceveni, pe dealul „Brădet” și în punctul „Fântânele”, deoarece trupele ruse au început o adevărată vânătoare de oameni în regiune. O parte din morți au fost aruncați în mai multe gropi comune, lungi de 50 m, fără să fie identificați. Pentru a ascunde dimensiunile masacrului, timp de două zile și două nopți, camioanele au transportat cadavre în alte localități.

După opt decenii, este dificil să stabilim cu exactitate numărul victimelor acestui Katyn românesc, cum îl numea poetul bucovinean Vasile Levițchi. Au fost vehiculate diverse cifre care merg de la câteva mii la doar zeci de persoane. Autoritățile bolșevice au avut, evident, tot interesul să minimalizeze proporțiile masacrului. Astfel, în documentele cercetate de N. Rubaneț în arhiva N.K.V.D.-ului, se vorbește de circa 20 de morți, ceea ce este departe de realitate. Într-o notă informativă a S.S.I. din aprilie 1941, apare cifra de 200 de morți și 500 de răniți. Considerăm că adevărul se află undeva pe la mijloc, numărul victimelor situându-se în jurul la 1.000, dacă îi socotim și pe cei reprimați în perioada imediat următoare. După opinia noastră, întreaga manifestare îmbracă aspectul unei modalități de împotrivire nonviolente față de regimul sovietic, ce a atras o reacție disproporționată și total nejustificată a forțelor de represiune. Totodată, prin obiectivul urmărit, a reprezentat un refuz global al sistemului comunist, având un caracter proromânesc nedisimulat, cu toate că a antrenat și persoane de altă naționalitate. În urmă cu două decenii, am avut ocazia să discut cu mai mulți participanți la acțiunea din 1 aprilie 1941, chiar cu unul dintre organizatori și am participat la realizarea a două interviuri, veritabile mărturii pentru istorie, filmate de regretatul Mihai Petru Ungureanu. În premieră, unul dintre acestea, aflat în arhiva media a Muzeului Național al Bucovinei, este oferit astăzi publicului, precizează historia.ro.

Este foarte clar că timpul nu are putere asupra Rusiei și hoardelor rusești care se dezlănțuie periodic asupra vecinilor ei, comițând crime care fac mereu lumea să se înfioare de cruzimea și barbarismul acestui stat, indiferent că vorbim de perioada țaristă, sovietică sau de cea de după 1991, de la prăbușirea URSS.

Este cu atât mai dramatic și dureros, dar și condamnabil și de neiertat, cum toate aceste crime se comit în postul Sfintelor Paști, în aprilie, de către un stat al cărui popor se declară creștin și-și arogă de foarte multe ori rolul de călăuzitor al celorlalte popoare creștin-ortodoxe.

Gena acestui stat și a conducătorilor lui este una bolnavă. Ea nu lasă celor din jur momente de respiro decât pentru a-și consolida apărarea pentru următorul moment când se va repezi asupra lor ca o fiară sălbătică atrasă de mirosul de sânge al prăzii!

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!





Sursa: romanialibera.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri