30.2 C
București
duminică, 3 iulie 2022

Dan Vîlceanu: Suma centralizată la nivelul Cancelariei premierului pentru spijinirea refugiaţilor ucraineni era undeva la 40 de milioane de euro

Publicat pe


Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu a spus că suma centralizată la nivelul Cancelariei premierului pentru spijinirea refugiaților ucraineni era undeva la 40 de milioane de euro, în urmă cu aproximativ o săptămână şi jumătate.

„Vreau să vă spun că suma este centralizată la nivelul cancelariei premierului, ultima dată când vorbisem cu domnul cancelar și cred că este cam o săptămână şi ceva, era un necesar de aproximativ 40 de milioane de euro, din care îmi aduc aminte că atunci discutam de undeva la 30 de milioane de euro care ar fi putut fi decontate prin AMIF (Fondul azil, migraţie şi integrare n.r), pentru că erau cheltuieli făcute de Ministerul Afacerilor Interne şi undeva la 10 milioane de euro puteam să le găsim un mod de decontare şi prin bani europeni gestionaţi de MIPE”, a precizat Dan Vîlceanu, într-o conferinţă de presă în care şi-a anunţat demisia.

El a fost întrebat dacă există un raport cu suma cheltuită de România pentru sprijinirea refugiaţilor ucraineni.

În ceea ce priveşte programul Comisiei Europene CARE (Acţiunea de coeziune pentru refugiaţii din Europa), Vîlceanu a transmis că a întreprins analize la nivelul ministerului, în cadrul fiecărui program operaţional, pentru a găsi resurse de finanţare pe acest program, dar a adăugat că rămâne de văzut care vor fi la final sumele pe care România le va deconta.

Acesta a precizat şi câteva aspecte legate de flexibilizarea operată de Comisia Europeană în ceea ce priveşte utilizarea acestor fonduri.

„Vreau să fac o precizare pentru a fi mai bine înţeles. La nivelul Comisiei Europene s-a operat o modificare de regulament care a permis o flexibilizare în utilizarea acestor fonduri, dar ceea ce vreau să subliniez este faptul că acea flexibilizare nu este tocmai atât de mare cum se spera la începutul acestei demers, în sensul în care nu vom putea folosi sume din Fondul Social pentru a finanţa cheltuieli din FEDR (Fondul european de dezvoltare regională n.r.) şi nici nu vom putea folosi sume din FEDR pentru a finanţa intervenţii din Fondul Social. Deci, practic trebuie să păstrăm scopul pentru care a fost înfiinţat fiecare din acest fond, astfel încât cheltuielile din FEDR să se aplice pentru eventuale proiecte de housing sau altele de infrastructură destinată refugiaţilor şi din social să plăteşti doar cheltuieli care sunt destinate ca fiind eligibile din acest Fond Social. Rămâne de văzut cum va fi până la final. Oricum, acestea sunt informaţiile pe care le avem”, a adăugat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, potrivit Agerpres.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media



Sursa: www.g4media.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri