0.1 C
București
vineri, 3 februarie 2023

Daniel Buda, europarlamentar PNL, despre problemele din agricultură: Propunerea Comisiei e atât de proastă, încât nici nu poate fi amendată

Publicat pe



Daniel Buda, europarlamentar PNL, a vorbit în emisiunea Be EU de la Antena 3 CNN despre problemele din agricultură cu care se confruntă România la momentul actual.

”Evident că sunt foarte multe provocări în ceea ce înseamnă sectorul agricol, însă vreau să vă spun un lucru, un lucru bun pentru fermierii din România și din Uniunea Europeană.

Am avut deja o discuție în cadrul grupului parlamentar de unde provin eu, din Partidul Popular European, unde am verbalizat, atât eu cât și alți colegi, în mod foarte ferm, că orice prevedere din partea Comisiei Europene care ar fi în măsură să pună în dificultate sectorul agricol să o respingem.

Sunt două mari provocări pe care le avem și pe care le discutăm în momentul de față: legat de ceea ce înseamnă consumul de fertilizanți, de pesticide, care se discută într-o logică de a se reduce acest consum de astfel de produse, pe de altă parte acea directivă privind reducerea emisiilor de carbon.

(…) Uniunea Europeană este pe cale să nu respecte promisiunea de a reduce emisiile de metan cu 30% până în 2030, din cauza unui vid politic în ceea ce privește emisiile din sectorul zootehnic.

(…) Nu vrem să o folosim pesticide, dar până la urmă sectorul agricol nu poate să reziste fără aceste pesticide și este nevoie să le folosim, evident, în doze rezonabile, astfel încât să putem să avem niște culturi care să permită până la urmă prevenirea foametei.

(…) Cu siguranță vom veni cu un raport în care o să respingem practic această propunere, pentru că repet, este atât de proastă, și asta le-am și spus colegilor din comisie, atât de proastă încât nici măcar nu pot să o amendezi, că nu am ce să amendezi. Cert este însă că nu poți să-i pui fermierului niște costuri financiare să le facă din propriul buget. Vrei să facă un management eficient al dejecțiilor? N-ai decât să-i dai bani pentru chestiunea asta.

Plus de asta mai sunt alternative care pot să fie avute în vedere, prin care anumiți investitori, da privați, să meargă să de dezvolte capacități de ceea ce înseamnă prelucrarea gunoiului de grajd, pentru că sunt tehnologii și soluții. Haideți să investim acolo”, a spus Daniel Buda la Antena 3 CNN.





Sursa: www.antena3.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri