33.6 C
București
duminică, 3 iulie 2022

De ce țintește Rusia în special civilii ucraineni. Radu Tudor, noi detalii revoltătoare

Publicat pe



„Din păcate, ce se vede astăzi la Kramatorsk va fi amprenta întregii invazii pe flancul de est, sud-est din Ucraina. Vom vedea civili omorâți, vom vedea atacuri asupra blocurilor, vom vedea atacuri asupra țintelor civile și nu vom vedea o confruntare umăr la umăr între forțele invadatoare ruse și cele ucrainene.

Din păcate, Federația Rusă adoptă această tactică de înspăimântare a cetățenilor din Ucraina lovind în primul rând civili. Este o chestiune care ține mai degrabă de o tradiție stalinistă a modului în care Moscova își planifică operațiunile militare și ar trebui să fim pregătiți în săptămânile următoare pentru ceea ce urmează din punct de vedere emoțional”,  a spus Radu Tudor.

Bilanțul atacului din Kramatorsk a crescut la 50 de morți, dintre care cinci copii | Ucraina și Rusia, reacție de ultimă oră

Numărul morților în urma tirului cu rachete asupra gării din Krmataorsk – unde mii de civili ucraineni așteptau să se poată evacua din calea războiului –  a crescut la 50.

Anunțul a fost făcut de Pavlo Kirilenko, șeful administrației militare din regiunea Donețk.

Într-o actualizare pe Telegram, Kirilenko a menționat că 50 de persoane au murit, dintre care cinci copii.

Oficialul ucrainean a precizat că 12 dintre victime au murit după ce au fost transportate la spital.

„Numărul atât de mare de victime este efectul atacului forțelor de ocupație ruse, care au tras cu rachete balistice Tocika-U asupra gării Kramatorsk. 98 de persoane au fost transportate la spital. Ne așteptăm ca alte victime să solicite ajutor medical în următoarele 1-2 zile, astfel că numărul victimelor se va schimba constant”, a indicat Kirilenko.

Potrivit acestuia, 16 copii, 46 femei și 36 bărbați au ajuns la spital

Rusia și Ucraina, dispuse să poarte noi discuții

Într-o altă evoluție a situației, un oficial de la Ankara anunță că reprezentanții Ucrainei și Rusiei doresc să se întâlnească în Turcia.

Kyiv Independent, care citează Al Arabiya, relatează că, potrivit oficialului, „atât Rusia cât și Ucraina doresc să poarte discuții în Turcia, dar sunt departe de a fi căzut de acord pe un text comun”, după masacrul populației civile la Bucha, atribuit forțelor Moscovei.

De la începutul invaziei, Rusia și Ucraina au mai purtat negocieri în Turcia, la inițiativa conducerii de la Ankara, însă fără rezultate concrete.





Sursa: www.antena3.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri